18 octombrie 2024
ActualitateSuntem binecuvantati cu drepturi la replica si insigne / Primarul minune

Suntem binecuvantati cu drepturi la replica si insigne / Primarul minune

Atunci cand termina treburile administrative, primarul Bacaului se ocupa cu redactarea de drepturi la replica. Fiind unul dintre umilii jurnalisti care a scris despre activitatea primariei, alaturi de colegul Emi, am fost din nou binecuvantat cu un drept la replica. Imi fac mea culpa si promit sa strig in gura mare: avem cel mai splendid primar din Sud-Estul Europei.

In urma articolului scris de subsemnatul impreuna cu Emi Berceanu, cel legat de achizitia a 20.000 de insigne, primarul s-a simtit obligat sa ne binecuvanteze umila existenta cu niste precizari. A simtit sa faca acest lucru dupa ce a aparut respectivul articol, pentru ca, atunci cand a fost deranjat pe telefonul mobil platit de contribuabili, primarul a raspuns prin intermediul consilierului personal, Lucian Iancu. Iar raspunsul acestuia a fost urmatorul: aDomnul primar este intr-o sedinta. Ii voi transmite si va va contacta dumnealui”. Nu am mai fost contactati, asa ca am folosit hartiile oficiale oferite de primarie, cu alte cuvinte contractul de achizitie a insignelor, precum si datele oficiale de pe site-ul primariei.



aInformatii evident tendentioase”

Din dreptul la replica trimis de catre primar rezulta ca aprocedura de selectie a fost cerere de oferta cu postare pe SEAP, reluata din lipsa de oferte conforme cu prevederile legale de 3 ori si nicidecum cumparare directa, cum mincinos se prezinta in acest articol. Informatiile din continutul articolului sunt evident tendentioase si reflecta doar parerea semnatarilor, care nu are nici cea mai mica legatura cu realitatea”. Respectam parerea primarului, mai ales ca este vorba despre cel mai performant edil din Uniunea Europeana, plus Patagonia la un loc, dar il informam respectuos ca datele oficiale de pe site-ul primariei spun altceva. Conform aprogramului de achizitii, furnizare produse-2008, rev,2″, elaborat de catre Primaria Municipiului Bacau, Directia Tehnica, Serviciul Achizitii, avand numarul 2862 din 4 martie 2008, avizat si stampilat de catre primar, la pagina 4, pozitia 101 se spune asa: insigne, valoare 18.114 euro, procedura aplicata – CD. Am verificat in ghidul Ordonantei 34 din 2006, privind achizitiile publice, iar guvernul sustine ca CD inseamna acumparare directa”. Tot acolo se precizeaza ceva legat de oportunitatea unei achizitii publice. Dar asta este o cu totul alta discutie.

Parerea mea

Fiindca, asa cum v-am prezentat, in dreptul la replica se spune despre faptul ca articolul despre insigne reflecta doar parerea semnatarilor, imi permit sa-i atrag atentia primarului (respectuos, se intelege), ca am incercat sa luam si pozitia domniei sale. Insa de vreo doi ani incoace, domnia sa a uitat cum se foloseste tasta verde a telefonului mobil, atunci cand vine vorba de jurnalisti care nu lauda activitatea administratiei locale. Ca sa fac pe plac primarului, recunosc cu mana pe inima ca imi place la nebunie cum circula masinile pe soseaua de centura a Bacaului, ce bine prind farmaciile economat pentru pensionari, dar mai ales ce minunata este mansardarea blocurilor. Plus ca situatia economica de la CET ma face mandru ca sunt bacauan. Dar toate aceste lucruri palesc in fata invaziei de firme multinationale de productie care au poposit in municipiul Bacau. Domnule primar, va multumesc din inima pentru realizarile minunate, ma simt mandru ca sunt contemporan cu dumneavoastra. Reprezentati pentru mine un fel de guru al economiei si administratiei publice locale. Scris de Ionut Avram



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img