De aproape 10 ani, o mama pensionara din Onesti asteapta sa-si revada copilul, Marius, plecat la munca in strainatate de multi ani. Strigatul ei disperat a ajuns pâna la Ambasada Turciei din Bucuresti, dar fara nicun rezultat. Din 2005, nu a mai aflat nicio veste de la copilul ei.
Maria Dumitrache, de 67 de ani, din Onesti, este batrâna si bolnava, tintuita la pat in urma unor accidente cerebrale repetate. Abia se poate misca, o jumatate de corp fiindu-i aproape inerta. Norocul ei este ca il are alaturi pe domnul Victor, sotul batrânei, pensionar si el. Omul se straduieste, atât cât poate un barbat, ca femeii sa-i fie cât mai bine.
Acum, il mai ajuta doamna Vivi, „mama ranitilor”, cum i se mai spune printre cunoscuti, o onesteanca iesita la pensie demult de la fostul Leagan de copii din localitate, intens implicata in numeroase cazuri de caritate. Recent, cu ajutorul doamnei Vivi, sotul batrânei a reusit sa depuna actele pentru a obtine de la stat o pensie de insotitor pentru femeia paralizata.
„E un caz dramatic, credeti-ma. Sa nu-ti vezi copilul de atâtia ani si nimeni sa nu te auda. Trebuie sa existe cineva in toata România asta, o autoritate sau oameni de bine, care sa-i ajute pe acesti batrâni. S-au facut atâtea lucruri inutile si pe bani multi, dar nu poate fi gasita o persoana disparuta? Nu stiu cât va mai rezista batrâna.”, spune doamna Vivi Bogeag.
„Nu ma lasa astia sa plec”
Despre Marius Ioan Nichifor, unicul copil al Mariei Dumitrache, se stie ca ar fi trebuit sa aiba acum 46 de ani. Am aflat ca mama lui Marius s-a despartit de primul ei sot, tatal natural al baiatului, de foarte multi ani. A fost nevoita sa-si refaca viata de familie, recasatorindu-se, prin anii ´80, cu Victor Dumitrache, un om grijuliu, care, la rândul lui, avea si el un copil dintr-o alta casatorie. Au pornit din nou pe drumul vietii, impreuna cu cei doi copii.
A venit Revolutia si tânarul Marius, ca multi alti români cu sperante, dupa ce a incercat sa-si gaseasca locul prin jungla din România, a ales sa-si caute norocul in afara tarii. A plecat la lucru in Turcia, cu bani imprumutati de cei doi parinti. A lucrat un timp acolo, dupa care le-a spus parintilor ca va pleca in Grecia. Tinea aproape tot timpul legatura cu cei de acasa, prin telefon.
„In aprilie, 2001, a trimis acasa un pachet cu hainele de lucru si vreo 350 de dolari. M-am tot intrebat de ce o fi trimis lucrurile acelea. M-am gândit ca poate a intrat intr-o clica de mafioti, stiti cum e printre straini, altfel nu pot sa inteleg gestul lui”, explica Victor Dumitrache.
Au trecut câtiva ani buni, timp in care tânarul nu a mai dat niciun semn de viata. Pâna in 2005, când si-a sunat parintii, zicându-le ca nu a stiu ca, intre timp, se schimbasera prefixele telefonice din România. „Ne-a sunat odata si ne-a spus ca e bine, ca a vorbit si cu Mariana, o verisoara de-a lui, plecata si ea in Italia. Chiar se mândrea ca el câstiga mai bine decât verisoara-sa.
Dupa aia, in 8 august 2005, a fost ultima data când ne-am mai auzit la telefon”, povesteste tatal vitreg al baiatului. Le promisese ca va ajunge in tara pe 15 august. „Vino acasa, Marius”, a mai apucat sa-l implore mama sa. Atunci, i-au auzit pentru ultima data vocea baiatului, care a mai apucat sa le sopteasca doar „nu ma lasa astia sa plec”, moment in care convorbirea a fost curmata brusc. De atunci, cei doi batrâni au cautat prin toate mijloacele sa dea de baiat, insa fara niciun rezultat.
Au facut demersuri pe la Politia din Onesti, ajungând chiar pâna la Ambasada Turciei din Bucuresti. „De acolo, ni s-a comunicat ca nu este atributia lor sa faca acest lucru, trimitându-ne la Ambasada României din Turcia. Nu am mai avut resurse sa ne continuam cautarea, dar am vrea ca autoritatile sa ne ajute sa dam de copil. Trebuie sa existe cineva care sa ne poata ajuta”, mai spera batrânii.
Asteptând o minune
Din pacate, de dorul copilului, pierdut printre straini, biata batrâna a suferit, anul trecut, inca un accident vascular, dintr-un sir de 13, care, practic, a doborât-o, in prezent, femeia fiind tintuita in scaunul cu rotile. Jumatate de corp este paralizata, având nevoie de ingrijire si asistenta permanenta. In plus, accidentul vascular i-a afectat iremediabil o parte din functiile creierului.
„E baietul meu? Da, e baietul meu! Ista e baietul meu! Hai la mama sa te pupe”, repeta, la nesfârsit batrâna, la vederea mea. Pentru ca in momentul urmator, s-o vad scotocind prin poseta, de unde scoate o fotografie de buletin cu Marius. O apuca tremurând cu mâna uscativa care dadea semne evidente de impotrivire, si odata cu ea, trage si o iconita a Fecioarei Maria. Apoi, saruta indelung imaginile, cu lacrimi uriase siroindu-i râuri pe obraz. „Macar o data, Maica Precista, macar o data sa faci o minune”, implora batrâna, scuturându-se cu tot corpul de hohotele de plâns.
