Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină, păstrându-şi până în prezent farmecul şi semnificaţia.
Poliţiştii băcăuani şi preşedintele Asociației Veteranilor de Război din Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) au fost prezenţi astăzi în locuinţele unor persoane cu vârste înaintate, pensionari ai M.A.I., cărora le-au oferit daruri tradiţionale de Paști, cu gândul de le aduce un strop de bucurie.
Întâlnirea dintre generații a fost una încărcată de emoție, iar rezerviștii au rememorat, cu nostalgie, unele dintre cele mai importante activități la care au luat parte în exercitarea profesiei pe care au îmbrățișat-o.
În aceste zile de mare praznic creştinesc, noi poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău ne străduim să aducem semenilor noştri bucuria de a trăi în linişte şi siguranţă socială, iar prin cuvânt şi faptă, să fim ucenicii oneşti, fermi şi devotaţi ai biruinţei binelui şi dreptăţii.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău urează tuturor cetăţenilor un Paşte Fericit, sănătate, belşug şi bucurii alături de familie şi prieteni!