În fiecare an, premergător sărbătorii pascale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău iniţiază un proiect prin care sprijină copiii cu dizabilităţi, din Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel”.
Joi, 17 aprilie 2014, la ora 11.00, 40 de copii din Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel”, se vor bucura de cadourile oferite de comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău, cu ocazia sărbătorilor pascale.
Cadourile oferite copiilor vor consta în produse tradiţionale specifice sărbătorilor de Paşti. Valoarea cadourilor oferite este de aproximativ 900 lei, sumă adunată prin contribuţia umanitară a cadrelor unităţii.
Încă din anul 2003, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău sprijină copiii cu dizabilităţi din Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel”.
Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Neuromotor Bacău, Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel” este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, care a fost înfiinţată în 1990.
Organizaţia desfăşoară activităţi complexe, care au în atenţie copii şi tineri cu deficienţe neuromotorii şi asociate şi ajută copiii suferinzi, în colaborare cu unităţile medico-educative sociale din Bacău.
Scopul centrului este creşterea calităţii vieţii copilului şi tânărului cu deficienţe neuromotorii prin kinetoterapie, psihodiagnoză, consiliere psihologică, logopedie, terapie ocupaţională, asistenţă socială, consiliere familială şi iniţiere în utilizarea calculatorului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.