18 octombrie 2024
ActualitateDeschiderea noii crese a fost amanata, din nou

Deschiderea noii crese a fost amanata, din nou

@ Bebelusii au fost primiti in spatii neigienizate

Noua cresa va fi deschisa abia la 1 octombrie. Anul acesta niciuna din cele patru crese nu a fost igienizata. La Cresa 3 ploua prin acoperis.



Deschiderea noii crese, care va functiona in cladirea Gradinitei nr. 28, de pe strada Carpati, a fost amanata din nou. Ultimul termen de incepere a activitatii acestei crese, respectiv luna septembrie, nu va fi respectat. aAcum facem curatenie, ne-a spus Valentina Dospinescu, directorul Centrului Bugetar Crese. Dupa ce o vom finaliza va trebui sa obtinem si autorizatia sanitara de functionare. Prin urmare, mai devreme de 1 octombrie nu cred ca vom deschide”. Amenajarea spatiilor pentru noua cresa a fost demarata in toamna anului trecut si a fost finalizata in ianuarie, dar conducerea Primariei Bacau a alocat prima transa de bani din suma necesara deschiderii unitatii abia in iunie. Restul de bani au fost dati, de asemenea, cu taraita. Deoarece nu a avut toata suma odata, conducerea Centrului Bugetar Crese nu a reusit sa procure odata toate lucrurile de care este stricta nevoie pentru a deschide noua unitate. Abia recent, in sfarsit, a achizitionat si mobilierul si s-a aprovizionat cu tot ce se impune pentru bucatarie si multe altele. Noua unitate are 40 de locuri. Pe acestea deja au fost inscrisi aproape 60 de copii. Dar multi alti parinti asteapta ca la aceasta unitate ori la Cresa nr. 3, de pe strada Pictor Andreescu, sa se elibereze un loc. aNumai pentru noua cresa mai avem nerezolvate vreo 30 de cereri, mai spune Valentina Dospinescu. Nu mai spun ca si pentru celelalte crese sunt multe solicitari. Pentru a fi siguri ca prind loc, unii parinti depun cererea cu multe luni inainte. Avem deja solicitari pentru inscrierea copiilor incepand cu luna martie 2009. Sunt nasteri foarte multe, iar numarul creselor este extrem de mic. Numai pentru cererile care sunt depuse, ar mai trebui o cresa in afara celei noi”.

Nici macar un var

In tot municipiul Bacau din cele 20 de crese de stat care au fost odata au ramas doar patru, cu 224 de locuri, in total. Cresa nr. 3 (Centrul Bugetar), strada Pictor Andreescu, are 75 de locuri, Cresa 6, str. Alexandru cel Bun – 50, Cresa 19, str. Costache Negri – 44, iar Cresa 9, str. Ozanei (din cartierul CFR, cu program saptamanal) – 55. Astfel, tot timpul anului mai ales Cresele 3 si 6 sunt foarte aglomerate. Cu exceptia Cresei nr. 9 , care si-a reluat activitatea ieri, 15 septembrie, toate celelalte si-au redeschis portile in urma cu o saptamana. Dar daca in anii anteriori ele au beneficiat de lucrari de reparatii si igienizari, de data aceasta nu s-a dat nici macar cu un var. aNu s-au facut igienizari nicaieri, declara directorul Centrului Bugetar Crese. Nu stiu de ce, intrebati la Primaria Municipiului Bacau. Din fericire, insa, nu sunt probleme asa de mari, care sa nu permita reluarea activitatii. Dar va trebui sa igienizam in perioada week-end-ului, cand nu sunt copii in unitate”. Totusi, la Cresa nr. 3 se impun lucrari mult mai complexe. Aici hidroizolatia este degradata, astfel ca la o ploaie mai puternica apa se infiltreaza prin acoperis. Deja in cateva incaperi, pe anumite portiuni, plafonul este patat. Abia dupa refacerea hidroizolatiei va trebui reparat si interiorul cladirii. Pentru lucrarile de reparatii de la Cresa 3, Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 60.000 lei, iar pentru cele de la Cresa 9, 120.000 lei. Celelalte doua crese ar fi trebuit si ele igienizate din fondul alocat gradinitelor in care ele functioneaza. Dar nici acestea nu au beneficiat in vara anului in curs de lucrari de igienizare. Conform punctului de vedere oficial al autoritatilor locale, „la crese s-au alocat in aceasta vara bani pentru igienizare (deratizare, dezinsectie si materiale de curatat). Fiecare unitate a solicitat fonduri in functie de necesitati, s-au alocat banii si s-a facut igienizarea cu personalul propriu. Cresele 3 si 9 sunt prinse in program pentru reabilitari de la buget. S-au demarat procedurile pentru reabilitare, si in scurt timp vor fi facute si lucrarile necesare.” Singura problema este ca astfel de lucrari trebuiau efectuate inainte de inceperea scolii/gradinitei. Scris de Elena Tintaru, Emilian Berceanu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img