S-a născut un nou cuvânt: caravanagiu. Este acel dascăl desemnat de conducerea unei universităţi pentru a reprezenta facultatea respectivă într-o excursie ad-hoc în judeţ şi în afara lui. Se fac popasuri în licee (nu suntem singurii; uneori a trebuit să ne aşteptăm rândul după alţi caravanagii din Moldova sau din Capitală) şi se face cunoscută oferta educaţională a viitorului an universitar. Fără excepţie, aceşti excursionişti de o zi sunt bine-veniţi în clasele, amfiteatrele, holurile pregătite pentru eveniment.
Anul acesta am fost dirijat pe axa Sascut (Grupul Şcolar Agricol „Jacques M. Elias“) – Adjud (liceele/colegiile „Emil Botta“, „Gheorghe Balş“) – Mărăşeşti (Grupul Şcolar „Eremia Grigorescu“) – Tecuci (cu cinci licee/colegii). Într-un „Logan“ au încăput toate facultăţile Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău: Inginerie, Litere, Ştiinţe, Ştiinţe Economice, Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii. Desigur, absolvenţii vor decide singuri pe ce cale vor merge, dar le-a făcut plăcere să afle alte detalii decât cele de pe internet despre băcăuani. La rândul nostru ne-am ales cu informaţii şi experienţe imposibil de obţinut pe calea I.T.-ului.
De pildă, la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ din Tecuci bustul din curte al patronului spiritual este flancat de două lucrări ale lui George Apostu: „Hiroshima“ şi „Lapona“. Şefi de promoţie ai acesti prestigioase şcoli sunt, în ordine, lingvistul Iorgu Iordan (1904), ziaristul Pamfil Şeicaru (1909) şi pedagogul C. Narly (1911). Aici mă aşteaptă poetul Dionisie Duma, pentru a-mi împrumuta „Opera magna“, de N. Labiş. Indiscret, am citit autograful editorului, Nicolae Cârlan, şi am reţinut că paginile sunt „re(con)stituiri ale scrierilor“ celui ucis de pasărea cu clonţ de rubin. La Tecuci, îl întâlnesc pe scriitorul Paul Spirescu (trebuia să-l cunosc în 2013, la prezentarea cărţii lui Marin Moscu) şi obţin ultimul număr al revistei „Contraatac“, editată de Adrian Botez. „Trăim atâtea vieţi câte cărţi citim“ stă scris în sala de lectură a C.D.I. „Iorgu Iordan“. (Oare Mario Vargas Llosa ştia de Miron Costin?) Ovid Caledoniu (pseudonimul poetului Ioan Georgescu) s-a născut acum o sută de ani. Grupul şcolar tecucean care-i poartă numele, desigur, are în grijă centenarul.
Limba română – centrul atenţiei mele – e la ea acasă cam peste tot. Iată câteva flash-uri: • „Clasele a douăsprezecea sunt anunţate“, ne asigură secretara de la C. Hogaş, în condiţiile în care mulţi spunem a doisprezecea.“ • „Este doamna directoare. Vă aşteaptă“, ne întâmpină femeia de serviciu de la „E. Grigorescu“, când adesea se aude „doamna director“. • „Sunt directoarea adjunctă“ (ibidem). • „Limba română făcută la Bacău n-o pot uita niciodată“ (o absolventă de Litere, adică cel mai bun ambasador al UVAB). • „Cum se intră la kineoterapie?“ „Se vede că eşti într-a unsprezecea, o corectează blând Carmina Gorgan. Te aşteptăm la kinetoterapie.“ • „Dar la PIP?“ „E /peipepe/, adică Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar“ (Diana Maftei, de la Ştiinţe). Doina Păcurari şi Vlad Ciubotariu nu au surprize lingvistice.
E două (deci nu doi) aprilie şi, la Adjud, gândul ne duce spre volumul de debut (1937) al lui Emil Botta, „Întunecatul April“. Doar vremea e închisă, căci crezul poetului este senin: „Graiul românesc este luminatul, nepieritorul arbore. Şi, desigur, viaţa violentă, natura extraordinară a limbii româneşti determină şi literatura ei de o frumuseţe fără pereche“.
