15 noiembrie 2024

Viata altfel…

Am vazut, in saptamâna care tocmai se incheie, copii bucurosi, copii curiosi, copii in rolul unui reporter sau al unui crainic de televiziune, copii nerabdatori sa-si faca propria revista… S-a intâmplat cu prilejul derularii unui proiect care se numeste “Scoala altfel”, insa eu i-as spune, prin extensie, “Viata altfel” pentru ca mi se pare mai potrivit, mai cuprinzator.

M-am minunat, sa spun drept, la sosirea primilor scolari caci nu mi-a trecut niciodata prin minte ca un copil ar putea fi interesat de activitatile dintr-o redactie, care nu au nimic spectaculos, nimic eroic spre deosebire de cele ce se intâmpla in alte domenii sau profesii. Contrar asteptarilor mele, acesti pusti nu mi-au parut deloc plictisiti, spectatori pasivi sau obedienti fata de dascalii lor, dimpotriva, erau spontani, atenti, originali, aveau intrebari si idei. Ne-au vizitat „furnicute”, „albinute”, „gargarite”…



Dupa ce au plecat, gândindu-ma la reactiile lor, am inteles ca pentru acesti copii totul era nou: vedeau si altceva decât familiarul apartament, traseul zilnic casa-scoala urmarit pe geamul autobuzului sau al limuzinei, curtea, clasa, bancile… S-au intâlnit cu jandarmi, pompieri, ziaristi, brutari, functionari, au vizitat primarii, fabrici sau ferme in care au descoperit ca vacutele nu sunt mov si nu fac batoane de ciocolata in ugere, au cunoscut si aflat intâmplari adevarate, evadând pentru câteva zile din lumea povestilor si a manualelor.

Si, un lucru foarte important, au cunoscut multi adulti, altii decât parintii si invatatoarea. In carne si oase, nu pe net. Poate nu a fost perfect, poate gazdele nu au fost, in toate locurile, comunicative si relaxate, dar cu siguranta anul viitor va fi mult mai bine. Asta daca experienta se va repeta, iar eu chiar sper sa se repete.

M-am gândit, dupa ce s-a incheiat, ca nici eu nu am zâmbit destul, ca am fost prea serioasa cu micii nostri oaspeti. Au fost intâlniri extraordinare si deja mi-e dor de chipurile copiilor, de vocile lor, de intrebarile rostite si nerostite. Poate ca si pentru noi, oamenii mari, a fost o scoala altfel!


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014