Recentul episod din Ucraina, in care armata tarii a refuzat sa lupte impotriva trupelor rusesti, aduce in discutie o problema interesanta: in conditiile actuale, cum il determini pe cetatean sa-si puna viata la bataie si sa se arunce cu pieptul gol in fata tancului?
S-a spus ca in societatea contemporana, in care speranta de viata a crescut, in care exista un anumit confort material al cetateanului, omul e mai pasionat de gadgeturile sale electronice decât de concepte abstracte cum ar fi patriotismul, suveranitatea nationala sau nationalismul.
Pâna la un punct ideea este corecta. Insa, evenimentul 9/11 a demonstrat ca, apasând butoanele potrivite, cetateanul modern poate fi scos din letargie si determinat sa urasca. Ura este un sentiment puternic motivant. Maniera in care s-a produs, insa, invazia in Crimeea a pastrat ura la proportii minime. Ucrainenii nu au avut motive suficiente pentru a-i uri pe rusi si, prin uramre, au preferat non-combatul.
O alta posibila explicatie pentru lipsa apetitului de lupta este lipsa de incredere in conducatorii tarii. Schimbarea conducerii Ucrainei s-a facut printr-o lovitura de stat cu sprijin extern. Populatia, in ciuda manifestatiilor din Maidan, nu a sprijinit schimbarea de regim si a perceput inlocuirea presedintelui ca pe un puci. Adevarul este ca si propaganda rusa a insistatfoarte mult pe ideea aceasta.
Problema poate fi extinsa. Orice regim poate fi, la un moment dat in situatia in care, lipsit de suport popular, chiar urât de cetateni, sa aiba nevoie de sprijinul acestora. Cum ii poate motiva un astfel de Guvern pe cetatenii pe care i-a jefuit si i-a adus la sapa de lemn? Cât de hotarât sa-si puna viata in pericol va fi un român care traieste sub nivelul de saracie pentru a proteja averile unor politicieni care n-au facut nimic pentru tara ci doar si-au ingrosat averile prin contracte cu statul?
Problema merita sa fie studiata. Pentru ca rezultatele ar putea sa fie deranjante.
