Duminica a dat soarele. Miros de primavara. Chemarea baltii pentru cei care nu tin cont de vreme. Injuraturile facute sub semnul crucii, a pioseniei, sa alunge frigul, ramân singure agatate in calendar, in contratimp cu anotimpul. Nimic nu mai e cum era. Prognozele cu solunarul se adeveresc. Anuntul de cod galben pentru vânt nu descurajeaza pe nimeni. Soti, fii (ma refer aici la pescari), bunici au sarbatorit 8 martie pe o vreme innorata.
Suntem in data de 9 martie si unii, vazând soarele, au sters-o de dimineata pe balta, cu gândul la cele 44 de pahare. Motiv numai bun de a se consola seara ca nu au prins peste. Dar deja vorbim la trecut. Am ales Balta Albasta. E si mai aproape de locul unde stau, plus ca nu se plateste taxa. Daca ai indemânare si tot ce-ti trebuie… dai la stiuca.
La o vorba …
N-am venit pregatiti. Amicul meu Giordas facuse rost de câtiva viermisori in ideea de a da la un carasel. Si am prins unul dupa doua aruncari. Umezeala in aer si destul de rece. Locul gasit liber intre stuf promitea.
Vântul ne-a stricat toata socoteala. Prognoza a fost exacta. Din adiere, in câteva minute, rupea unditele. Sa dati crezare meteorologilor când atentioneaza coduri. Daca pâna atunci vedeam pietrisul de pe fund, acum eram ca la mare, cu valuri de 30-40 cm. Soarele râdea de noi cum ne zgribulim. Prea devreme de intors acasa. Am intrat sa ne incalzim la pensiunea situata chiar pe mal, in speranta amagitoare ca trece. Il stiam pe patron, Valeriu Salceanu, dar n-am stat niciodata la o poveste… pescareasca.
Lipsea momentan. Am comandat ceva cald si ne-am asezat la o masa cu privelistea spre terasa. Clateam ochii refuzând sa inteleg de ce se mladie trestiile. Atunci mi-a venit ideea de a insista sa aflu mai multe si am rugat-o pe domnisoara draguta care ne-a servit sa ma anunte când vine. Nu stiu daca mai exista vreun proprietar de luciu de apa care sa nu-i taxeze pe cei care vin la pescuit. Sa ingradeasca, sa puna bariere. Amabil, nu a avut nimic impotriva. A rugat-o pe Mihaela sa-i aduca si lui o halba mare cu ceai fierbinte si ne-am intins la o vorba.
Nu sunt pescar
Cred c-am atârnat o privire lunga peste masa. “Am investit mult. Sa-i zicem un concurs de imprejurari in 2006 când erau la cautare balastierele. A fost si oportunitatea fondurilor europene si un plan bine facut.
Sunt 25 de hectare de apa si stuf. A venit criza si… bine ca s-a asfaltat pâna aici. Este iazul cu cea mai limpede apa din Moldova pentru ca nu sunt deversari. Se echilibreaza prin pânza freatica pe principiul vaselor comunicante. In 2011, când s-a lucrat la baraj, aici era apa de doua palme. Am lasat sa ramâna mediul natural. Si s-a refacut. Este biban, rosioara si stiuca la greu. De asta am si lasat la liber pescuitul.
Ponderea ca o stiuca sa creasca in greutate e una la zece. Inca nu am populat dar am prins si lin, si somn… A trebuit sa amortizez investitia facuta. Nu am crezut ca pescuitul e o boala. Ca si la sah, vin oamenii. Anul trecut era negru aici. Unde sa arunci un ac? Cum sa-i alungi! La urma urmei sunt clientii tai mi-a spus cineva. Dar si ce lasa in urma! Lipseste gradul acela de… sa-i zicem macar bun simt.” Adica nu pescuieste? Ma uit la el circumspect. Suguieste sau ma pune la incercare? Ce treaba are sahul cu pestele?
Garda la dama
’’In iarna am vrut sa organizez un concurs de pescuit la copca. Nu numai ca a fost perioada scurta, dar a fost si gheata subtire. Chiar când ma gândeam eu ca trebuia sa-l fac, sa anunt cu doua saptamâni inainte, a venit vremea aia calduroasa. M-am dus la baietii care pescuiau sa sap si eu o gaura. Nu mergea de competitie, asa ca am renuntat. Dupa aceea s-ar fi spus ca i-a bagat organizatorul la apa. Am gazduit, in schimb, un campionat national la sah. Nu a fost simplu. Sunt reguli care trebuiesc respectate. I-a sunat la unul telefonul in timpul competitiei. L-a scos arbitrul de la masa si l-a dat afara din concurs.
La fotbal, daca joci si primesti un galben, ai dat de doua ori in minge si te-ai refulat. Mai faci si un fault. Aici nu. Femeile de pe margine au amutit. Mi-am cerut scuze fata de doamne. Nu credeam ca poate sa le linisteasca cineva asa din scurt. 60 de locuri la mese, ocupate toate si niciun pâs atâtea ore. Se auzeau doar pacanelile de la ceasurile de concurs.’’ Aveam sa aflu de ce pe esicher Regina e denumita Dama. Pentru ca poate fi sacrificata.
Daca orice soldat al lui Napoleon purta in sacul de campanie bastonul de maresal, pe tabla de sah, oricare din cei opt pioni viseaza sa se reincarneze in… dama. Exceptie face Marele Regat, unde Regina schimba pionii. Revenim la peste.
’’Putem organiza aici orice fel de concurs de pescuit.” Nu trebuie sa-mi spuna omul de doua ori. Mi-a si fugit gândul la Florin Lozinca. Ideea lui de a promova copiii sa mai lase calculatorul si sa vina in natura, intr-o competitie serioasa, o vad realizabila. Tinem legatura. Vreau totusi sa aflu cum le are domnul Valeriu cu pescuitul. ’’Nu stiu daca la viata mea am prins doi-trei pesti. Dar nu pot sa uit senzatia care ti-o da când trage. Prima data când am simtit cum e sa-ti vibreze varga eram dupa anul intâi de facultate.
Practica unde? Trei luni la Canal. Santierul Tineretului. La Cernavoda. Pe vremea lui Gheorghiu Dej. Colegii pescuiau. Mi-au dat si mie o varga. Dar era peste mare… sau asa mi se parea mie. Hai sa dau si eu. Când am simtit ca s-a intepat, am tras asa intr-o disperare. Malul era mic. Cred ca i-am rupt buza. In virtutea inertiei l-am aruncat pe culme. Se zbatea si o lua spre vale. Si ce bine se misca ! Am sarit ca la rugby sa-l plachez. Si unde am ajuns ? Normal, in apa. Dar nu i-am dat drumul. Motiv sa faca toti haz de mine.’’
Afacere de familie
Iazul se alimenteaza din pânza freatica a Siretului dar si a Bistritei. Adâncimea creste progresiv de la un metru, doi in dreptul pensiunii, si ajunge pâna la cinci metri unde mai vin flacaii din sat sa dea cu plasa. Presiunea din partea clientilor de a popula balta cu specimene mai mari de un kilogram si jumatate este. Cele douazeci de locuri de cazare disponibile nu pot acoperi investitia. Ca in orice afacere costurile trebuiesc recuperate inainte de a te gândi la profit. Domnul Valeriu nu se recunoaste ca pescar dar ginerele, Iulian, sigur este. Fiica mai mare, Irina, i-a daruit doi nepoti care pasesc pe urmele tatalui. Ea se ocupa de partea pragmatica a „afecerii”. Teodora, fiica mai mica, handbalista cunoscuta, acum studenta in anul II la Kinetoterapie in Bucuresti, vine doar in vizita.
S-a racit ceaiul si vântul ne face in ciuda. O zi ratata ca pescar. Dar daca nu era poate ca mica poveste nu exista. A venit inevitabil si intrebarea de final, ce planuri are, ce-si doreste ?
„Nu cred ca cer prea mult. Sa fie pescarii civilizati. Aici este peste salbatic. Balta nu e populata.
Prinde fiecare cât poate. Dar sa lase curat. Nu poti veni cu plasa sau sa pescuiesti folosind curent electric. Si sunt si din astia. Suna ceilalti pescari la 112 si vin jandarmii. Erau si cu doua-trei plase, cu barca. N-am facut nimanui plângere. Este totusi o fapta pedepsita penal. Deschidere exista. Zona e linistita, apa limpede. Poate ca nu pescuiesc asa des, dar vad cum pleaca oamenii dupa o zi petrecuta aici. Relaxati si multumiti ca iau pestele prins acasa. E mare lucru tinând cont si de faptul ca pescuitul este cel mai bun medicament antistres.”
