In România, un sofer dintr-un minister oarecare câstiga un salariu mai mare decât un profesor iar un electrician angajat la Presedintie are o leafa mai mare decât un invatator.
De aici trebuie pornita analiza dezastrelor din invatamântul ultimilor ani.
In momentul in care un profesor debutant primeste doar 800 de lei pe luna, din care trebuie sa-si plateasca si transportul si materialele didactice, nu este o enigma de ce invatamântul ultimilor ani nu mai este atractiv.
Mai exista câtiva “domni Trandafiri” care inceraca sa-si faca treaba, dar ei o sa dispara pe cale naturala in urmatorii ani. In rest, nu trebuie sa ne miram ca exista foarte multi absolventi slab pregatiti care au intrat in sistem.
Este si logic: cei buni isi cauta slujbe mai banoase si le obtin pentru ca pot demonstra ca le merita, cei slabi nu pot candida la posturi bine platite si sunt nevoiti sa accepte si locurile de munca prost platite din invatamânt.
Ani la rând, in sistemul de educatie au intrat profesori slabi, fara tragere de inima pentru elevi, care nu sunt in stare sau nu stiu sa lucreze cu elevii. Cercul s-a inchis si elevii slab pregatiti de profesori acum 10 ani au devenit, la rândul lor profesori si mai slabi si educa alte generatii de elevi.
Dar sa nu ne culcam pe o ureche: nu doar cadrele didactice sunt problema. Nici elevii nu mai sunt ceea ce au fost odata.
Lipsiti de educatia de baza din familie – asa-numitii “sapte ani de acasa” – elevii ajung in scoli lipsiti de cel mai elementar respect fata de dascali.
Iar parintii, care i-au neglijat ani la rând, au pretentia ca scoala sa-i educe repede si eficient, fara sa se gândeasca la faptul ca, deja este prea târziu si ca acelor copii greu le mai pot fi schimbate deprinderile urâte capatate acasa.
Invatamântul este, deci, o problema care poate fi rezolvata foarte usor deoarece ambele variabile sunt cunoscute. Totul este sa existe interes si vointa.
