20 septembrie 2024
ActualitateConducta de la Poiana Uzului s-a infundat / Taranilor nu le pasa...

Conducta de la Poiana Uzului s-a infundat / Taranilor nu le pasa de apa orasenilor

Peste 300 de proprietari ai terenurilor pe care trebuie sa le traverseze conducta se opun scoaterii lor temporare din circuitul agricol. Oamenii se tem ca pe terenurile pe care va trece conducta nu vor mai putea construi nimic. RAGC va trebui sa se adreseze instantei. Conducta ar trebui finalizata la sfarsitul anului 2009, dar executia ei dureaza cel putin 24 de luni.

Dupa ce a fost amanata cu un an, din cauza multor formalitati ce trebuiau indeplinite, investitia care vizeaza montarea unei noi conducte de aductiune de la lacul Poiana Uzului prin care va fi alimentat cu apa potabila municipiul Bacau nu va fi gata nici la noul termen de finalizare. Lucrarile la acest obiectiv din cadrul Programului ISPA, initiat si angajat de Regia Autonoma de Gospodarie Comunala (RAGC) inca din 2003 cu imprumut de la BERD (in cea mai mare parte, nerambursabil), nu au inceput nici acum si nu vor fi demarate curand. Si aceasta deoarece peste 300 de proprietari ai terenurilor pe care le va traversa conducta nu vor sa-si dea acordul pentru scoaterea temporara din circuitul agricol a suprafetei respective. aConducta va trece pe terenurile a 752 de proprietari, ne-a spus Adrian Craiovan, directorul RAGC. Toti au acceptat sa intram pe proprietatea lor, numai cei din comunele Magiresti si Ardeoani nu vor sa-si dea acordul sub nicio forma. Suntem in faza finalizarii avizului OCAOTA (Oficiul de Cadastru – n.n.) si a proiectului de executie. Dar, daca nu avem acordul si al celor 300 de proprietari, nu putem demara lucrarile. Voi solicita sprijinul conducerii Prefecturii, voi apela si la oamenii politici”.



Primarul din Ardeoani propune alte solutii

Cei mai multi dintre proprietarii care se opun ca pe terenul lor sa treaca aceasta noua conducta locuiesc in comuna Ardeoani. Conducerea RAGC sustine ca a facut demersuri si la primarul acestei comune, dar fara niciun rezultat. Contactat telefonic, Victor Diaconu, primarul comunei Ardeoani, sustine ca administratia locala nu este impotriva investitiei, dar nu este de acord cu solutia gasita de RAGC si nici cu stilul ei de abordare a problemei. Victor Diaconu declara: aIn februarie 2008, a venit o echipa de la RAGC, i-a adunat pe oameni si a pus problema de pe pozitii de forta. I-a amenintat pe proprietari. I-a luat cu Constitutia Romaniei, ca pentru un asemenea obiectiv trebuie expropriati. Dar tot Constitutia garanteaza dreptul la proprietate. Este un acord de principiu din partea noastra, dar trebuie discutat cu cetatenii. Terenurile lor sunt in zona construibila. Daca trece pe ele conducta, oamenii nu-si mai pot ridica acolo nicio constructie. Este singurul teren de valoare din comuna”. Primarul comunei Ardeoani considera ca exista si alte solutii, prin care terenurile respective sa fie ocolite. Vasile Diaconu afirma ca traseul conductei ar putea merge de-a lungul soselei nationale, al paraului Tazlaul Sarat sau pe sub livada de la Leontinesti. aSolutii se gasesc, dar RAGC vrea neaparat pe terenurile cele mai bune ale oamenilor”, conchide primarul comunei Ardeoani.

Singura solutie, instanta?

Si, totusi, exista un impediment in promovarea uneia dintre solutiile avansate de catre conducerea comunei Ardeoani. Inainte de a deschide finantarea, BERD a vazut si aprobat Programul ISPA, din care face parte si conducta de aductiune, cu traseul stabilit de RAGC. Asadar, este de la sine inteles ca el nu mai poate fi modificat. In cazul in care demersurile ei vor esua, cum legislatia nu face distinctie intre scoaterea definitiva din circuitul agricol si cea temporara nici chiar in cazul unui obiectiv de interes public, asa cum este conducta de aductiune, RAGC va trebui sa se adreseze instantei. Astfel, va avea pe rol 300 dosare a caror judecata va dura, ceea ce inseamna ca demararea lucrarilor va intarzia si mai mult. Aceasta investitie ar fi trebuit terminata la sfarsitul anului 2008, dar pentru ca sunt multe formalitati de indeplinit si greoaie, termenul de finalizare a fost prelungit pana la 31 decembrie 2009. Dificultatile pe care le intampina RAGC din partea celor peste 300 de proprietari ne fac sa credem ca investitia nu va fi gata nici in decembrie 2009. Mai ales ca numai pentru executie sunt necesare aproape 24 luni.Scris de Elena Tintaru



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img