Într-o conversaţie destul de acidă (pe teme diverse, dar mai ales din zona artei) cu un domn căruia nu-i place nimic şi care pozează în dur şi misogin, mascându-şi astfel nişte probleme mai delicate privind relaţiile lui cu femeile, am aruncat, la un moment dat, o vorbă despre “femeile superioare” din viaţa lui Brâncuşi. Atâta mi-a trebuit! Domnul cu pricina, fire irascibilă, intratabilă, privind totul de foarte sus, a ripostat pe loc, dispreţuitor la culme, i-auzi vorbă, ce-i aia femei superioare?
N-am insistat si am părăsit subiectul, oricum atins într-o doară, pentru că-mi displac falocraţii, bărbaţii agresivi şi nefeminişti. Opusul acestora sunt bărbaţii feminişti, care preţuiesc femeia, o respectă, o admiră, o transformă în inspiratoarea lor. Aşa cum au făcut mulţi artişti de geniu, cum e şi Brâncuşi al nostru. Despre iubirile căruia am primit, de la o prietenă literată (care stă mai mult pe la Paris, şi mă bucur pentru ea), o epistolă recentă. Văzând numele de femei înşirate acolo mi-am zis că n-a pierdut deloc timpul “sfântul din Montparnasse”, deşi nu am aflat cine ştie ce noutăţi, cunoscând subiectul.
Doar că nu deţineam chiar tot inventarul cuceririlor lui “nea Costache”, cum îi spuneau apropiaţii. Aşa că am parcurs lista, curioasă, cum altfel?, şi încerc să o reproduc. Încep cu Margit Pogany, pictoriţa unguroaică, vestita domnişoară cu ochi enormi, “ibovnica nemuritoare”, şi continui cu irlandeza americană Eileen Lane, prinţesa Maria Bonaparte (model pentru scandaloasa “Prinţesă X”), baroneasa Renee Irana Frachon, o reporteriţă americancă Agnes, fiica acesteia Florence, Nancy Cunard, o englezoaică excentrică, Cella Delavrancea, o altă pianistă, Vera More, o neo-zeelandeză evreică, celebra colecţionară de artă, răsfăţata Peggy Guggenheim, surorile Codreanu, Irina, sculptoriţa, şi Lizica, balerina, Maria Tănase, tânăra Sonia Terk-Delaunay, ultima stându-i alături în ultimii ani de viaţă. A avut multe iubite Brâncuşi, care recunoştea că-i lipseşte vocaţia de soţ, preferând să aibă muze, în care căuta o esenţă a feminităţii. Sculpturile sale, de o simplitate înmărmuritoare, îndelung finisate, nu reprezentau femeia, care nu e un zâmbet între dantele şi fard pe obraji, după cum o spunea, ci entităţi ale unui tip etern de forme efemere.
Reîntorcându-mă la expresia “femei superioare”, declar că am auzit-o folosită de nişte bărbaţi cultivaţi şi sensibili, a căror companie o agreez, că doar nu-s masochistă să-mi placă misoginii sau tipii excesiv de posesivi, care când spun nevastă-mea, parcă ar vorbi despre un bun al lor din inventarul domestic. Tot astfel cum mi se pare stupidă chestia cu jumătatea mea. Eu ştiu că fiecare suntem un întreg sau aşa ar trebui. Iar femei superioare nu înseamnă neaparat mari filosoafe, ci femei care au spirit, idealuri, preocupări deosebite, pasiuni frumoase, generozitate, toleranţă, compasiune, nobleţea inimii.
Care se ridică deasupra locurilor comune şi au puterea de a se lupta cu inerţiile şi prejudecăţile curente. Am întâlnit câteva şi am faţă de ele o mare admiraţie. Aşa cum am avut norocul să întâlnesc şi bărbaţi inteligenţi şi sensibili, care respectă şi admiră femeile. Feminiştii, cum îi numesc eu, cu tandreţe şi cu un pic de umor, ca să mai condimentăm lucrurile, că alea nesărate nu plac nimănui.
