Creștinii ortodocși au intrat, începând cu această săptămână în Sfântul Post al Paștelui ce se desfășoară pe durata a șapte săptămâni. În toată această perioadă de postire împreunată cu rugăciunea, creștinii săvârșesc un real urcuș spiritual spre Răstignire și Înviere. De aceea Sfânta Biserică a rânduit ca fiecare săptămână și fiecare duminică din acest drum duhovnicesc să fie dedicată unei teme spirituale și unui anumit popas duhovnicesc reprezentativ duminical de înălțare și încărcare a forțelor credinței fiecărui creștin.
Prima duminică din Postul Mare este astfel dedicată biruinței Ortodoxiei sau a victoriei definitive a cinstirii sfintelor icoane, ce a fost hotărâtă la sinodul al VII lea ecumenic de la Niceea și consfințită ulterior și la Sinodul de la Constantinopol-843. Drept urmare, semnificația acestei Duminici este victoria credinţei adevărate : „Aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (I Ioan V,4).
Loc de cinste și momente dumnezeiești de bucurie duhovnicească sunt cântările prin care creștinii se închină și-L slăvesc pe Mântuitorul :” Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de bunăvoie ai primit a Te sui cu trupul pe Cruce ca să scapi din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumită strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Care ai venit să mântuieşti lumea!”(Tropar închinare Icoana Domnului).
Aceeași bucurie sfântă ne cuprinde în această sfântă zi, când ne închinăm icoanei Maicii Domnului și cu smerită pioșenie glăsuim : ” Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvorul milei, învrednicește-ne și pe noi milostivirii tale. Caută spre robul tău cel păcătos. Arată-ți puterea, ca întotdeauna. Căci nădăjduind întru tine îți strigăm, cum oarecând ți-a strigat Gavriil, mai-marele voievod al celor fără de trup: bucură-te!”(Tropar închinare icoană Maica Domnului).
Sfântul Nicolae Velimirovici ne deslușește limpede relația noastră cu întreaga Biserică a Harului ilustrată în icoane, când zice :”Nu numai Dumnezeu, Cel Trei într-Unul, ne vede, cercetându-ne viaţa în fiecare clipă, ci şi toate cetele cereşti ale îngerilor şi sfinţilor care se află întru slavă. Milioane de ochi ne văd ca şi cum ar fi unul singur. Milioane de bune doriri ne însoţesc pe calea noastră prin viaţă, care este întunecată şi spinoasă; şi milioane de mâini se întind spre ajutorul nostru ca şi cum ar fi una singură. Ocârmuită de Duhul Sfânt, Biserica lui Dumnezeu de pe pământ s-a străduit să arate credincioşilor acest adevăr măreţ, înfricoşător şi mult iubit, cu ajutorul multor icoane şi iconostase, care înfăţişează lumea nevăzută a puterilor cereşti şi care le amintesc credincioşilor de existenţa acestor puteri în lume.”
Într-o lume în care suntem agresați cu tot felul de imagini, icoana rămâne imaginea sfinţeniei, a chemării noastre către mântuire, către bucuria vieţii în Hristos. Rămâne sprijin și nădejde că cele nădăjduite de care suntem încredințați prin nașterea în Mântuitorul Hristos ni se vor împlini.
Pr. Liviu Burlacu
Fundația ”Episcop Melchisedec”-Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.