„Calin (povestea moderna)”, premiera de duminica a Teatrului Bacovia nu este un spectacol obisnuit. Nu are la baza o piesa conventionala, un text vorbit, fiind un proiect teatral modern, constituit pe marginea a trei teme din tot atâtea surse de inspiratie. Este vorba, reproducem din caietul-program, de tema sinuciderii si a singuratatii, tema iubirii, a zburatorului, tema timpului si energia personajului.
Cei doi dramaturgi ai acestei montari non-verbale sunt Hannah Wolf si Horia Suru, ei având ca punct de pornire si de sprijin monodrama „Wunschkonzert” de Frantz Xaver Kroetz, poemul eminescian „Calin (file din poveste)” si un scenariu al lui Hannah Wolf, intitulat „The clock ticks the water drips” („Ceasul ticaie/bate, apa picura”).
Cam ciudata si aleatorie alaturare, asa ai zice, cel putin la prima vedere. Dar cum imaginatia e libera, orice devine posibil daca e si sustinut coerent intr-un spectacol. Iar spectacolul semnat de Horia Suru este unul care transmite emotie, având intensitate dramatica. Dupa reusita cu „We are Camera” de Fritz Kater, un bun spectacol de studio, tânarul regizor, care se afirma acum in teatrul independent, revine la Bacau si ii ofera, din nou, Elizei Noemi Judeu prilejul de a face un personaj memorabil, asa cum ea realizase si in spectacolul mentionat.
Protagonista in „Calin (o poveste moderna)” actrita se lasa topita in personaj, intrupându-l cu totala dedicatie. Am urmarit-o cu atentie in „Wunschkonzert” („Muzica la cerere”), pentru ca o vazusem, acum câtiva ani, la o editie a FNT-ului, pe excelenta Anne Tismer in spectacolul celebrului regizor german Thomas Ostermeier, si Eliza nu m-a dezamagit. Eliza Noemi Judeu are stofa de mare actrita, una de factura speciala.
La care pasiunea extrema, arderea pentru teatru, pentru idealul in care ea crede cu devotiune sunt lucruri admirabile si de netagaduit. Mergeti sa o vedeti cu câta meticulozitate si precizie face cele mai mici gesturi, ca un automat uman, cum se citeste pe fata ei ce i se intâmpla in suflet, cum se vede naruirea de acolo. Ea este, in acest spectacol, cea neiubita, o femeie instrainata, cumplit de singura, pe care niciun zburator n-o mai viziteaza si pe care Calin n-o mai gaseste pentru o nunta ca-n povesti.
Nici timpul nu mai are indurare pentru ea, golul interior creste si tot creste, si de aceea alege sinuciderea, e singura ei iesire din infernul unei povesti moderne. O poveste tragica despre lipsa de comunicare, de iubire si despre singuratatea fara leac. Stranie in spectacol, având un premeditat aer (fumegos) de mister, este aparitia unui copil care va cânta la orga (melodia din filmul „Love story”), parând un mesager din alte lumi. El este interpretat de Calin Theodor Curucli, cu firesc si o nota de candoare (e cam mult spus, totusi, „cu participarea extraordinara” asa cum este scris in caietul- program).
De altfel, o anumita tenta usor pretioasa exista in acest proiect scenic. Care nu e insa deloc banal, improspatând afisul cam tern al teatrului. Horia Suru incearca sa faca lucruri noi, are idei, sensibilitate, chiar daca, uneori, se simte ca isi doreste cu orice pret originalitatea. Care nu prea vine când vrei tu neaparat, ca in „Muzica la cerere”. in fine, as mai spune ca o astfel de montare se cerea amplasata intr-un spatiu mai intim, intr-o sala studio sau pe scena (unde erau, de altfel, niste scaune), pentru apropierea/implicarea spectatorului.
Important este insa faptul ca am vazut un spectacol (a carui scenografie functionala este asigurata de Cristina Ciobanu) inconfortabil, care nu te poate lasa indiferent, dimpotriva, te tulbura, te nelinisteste, te face sa cazi pe gânduri.
