O femeie de 65 de ani a rămas fără un picior din cauza mizeriei în care locuiește și a pisicilor aproape sălbăticite pe care le are în casă. Profitând de faptul că vecina lor este în spital, locatarii din bloc s-au apucat să-i scoată gunoaiele din garsonieră. Oamenii au apelat la Primărie, la Sanepid și chiar la Ecarisaj să fie ajutați în această acțiune a lor, dar peste tot li s-a închis ușa în nas.
Desi pana in urma cu doua luni, Georgeta C. a facut curatenie in cele doua imobile de pe strada Letea nr. 32, la ea in locuinta nu s-a invrednicit sa tina ordine sau macar sa dea cu matura. Dimpotriva, garsoniera stramta nu a mai fost igienizata de ani de zile, iar in incapere femeia a strans tot ce a gasit in tomberoane. aA avut la un moment dat vreo 16 mate, spune Maria Ridel, care sta perete in perete cu Georgeta C. Au mai murit, au mai plecat, iar acum cred ca mai are vreo 6 pisici. Dupa comportamentul lor sunt aproape salbaticite. Si rupte de foame”. Nu de putine ori, deranjati de mizerie si miros, locatarii de pe palier i-au spus iubitoarei de feline sa renunte la acestea si sa puna mana pe matura. aNe inchidea usa in nas si ne vorbea urat. Chiar foarte urat. Nu suporta sa vorbim de pisici. aCe stiti voi?!a spunea Georgeta si ne trimitea la plimbare”, sustine o alta vecina. Convietuirea cu animalele intr-o mizerie de nedescris nu i-a facut bine femeii.
Inainte de a pleca la spital, Georgeta C. i-a lasat cheia de la garsoniera Irinei Marcu. aAm fost vecine pe strada Bradului si are incredere in mine. Pe altcineva nu mai are pe lume”, spune femeia.
Vecinii si-au pus masca de gaze sa reziste in locuinta
Gandindu-se la locatara ce urmeaza sa fie externata din spital, cu o operatie proaspata, si nu in ultimul rand la siguranta lor, vecinii au intrat in locuinta sa faca curatenie. S-au ingrozit cand au deschis usa. aIn garsoniera nu se putea intra. Locuinta era ticsita pana in tavan cu tot felul de cutii, cartoane, bidoane, tigai si alte prostii culese de la gunoi. Am muncit cateva ore si am scos mizeria din garsoniera. Si astazi (ieri n.a.) mai avem de lucru”, declara unul dintre locatari.
Dupa actiunea de joi, spatiul verde din spatele imobilului s-a umplut de gunoaie. Oamenii inca se crucesc si se intreaba unde au incaput toate in incaperea Georgetei C. aProblema este ce facem noi cu aceasta mizerie. Am sunat peste tot sa ne ajute: la Primarie, la Sanepid, la Protectia Consumatorilor chiar si la Pompieri si Ecarisaj. Nimeni nu si-a aratat disponibilitatea sa ne dea o mana de ajutor. Ne ocupam noi de igienizare, dar macar sa
fim scapati de acest gunoi. Altfel ne imbolnavim cu totii pe caldurile acestea”, spune Maria Ridel. Nu la fel de preocupat de aceasta problema s-a aratat presedintele asociatiei, Ioan Braga. Cand a aflat ca ziaristii au ajuns in bloc a disparut din zona imediat. aAsta imi mai trebuie sa apar in presa”, a aruncat presedintele din mers unei locatare.
Curatenie cu hotarare judecatoreasca
Inspectia Sanitara de Stat (fostul Sanepid) are puteri limitate in cazul reclamatiilor de acest fel. aNu putem intra in locuinta reclamata fara acceptul proprietarului sau fara hotarare judecatoreasca, a declarat dr. Dana Marcu, sef al ISS. Daca proprietarul nu ne primeste in locuinta, nu putem face altceva decat sa specificam aceasta in procesul-verbal si sa ii impunem printr-o adresa sa igienizeze spatiul. Daca accepta controlul, revenim pentru o verificare. Daca ne primeste din nou si nu a igienizat, il putem amenda pentru neindeplinirea masurilor impuse la primul control. Atat”. Accesul ISS in locuintele mizerabile poate fi facilitat chiar de vecini, prin asociatia de proprietari. Desi Legea 230/2007 nu prevede sanctiuni pentru proprietarii sau chiriasii certati cu igiena, conform articolului 18 ain cazurile in care in cladirile de locuinte unul dintre proprietari sau chiriasi impiedica, cu buna-stiinta si sub orice forma, folosirea normala a cladirii de locuit, creand prejudicii celorlalti proprietari ori chiriasi, dupa caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instantei sa hotarasca masurile pentru folosirea normala a cladirii, precum si plata daunelor.” Cu alte cuvinte, responsabil pentru calvarul locatarilor din bloc este presedintele Ioan Braga. Acesta ar fi trebuit sa deschida actiune in instanta impotriva Georgetei C., primul pas spre curatenia cu forta.
Doina Mincu