Lumea în care trăim pare să fie lovită din ce în ce mai mult de flagelul urii, răzbunării, mândriei, egoismului, discordiei etc., iar acestea sunt, cu siguranţă, fapte lipsite de iubire. În acest context, în pericopa evanghelică a duminicii, Isus pune un accent deosebit asupra credinţei omului în iubire, pentru ca omul să trăiască iubirea şi nu pentru a şti ce este iubirea. Ştiinţa despre iubire, care se dobândeşte cu mintea, nu exprimă nici pe departe realitatea. Ceea ce se dobândeşte cu mintea este mărginit, pe când ceea ce se cunoaşte prin credinţă este nemărginit, fiindcă Dumnezeu însuşi este iubire şi nu poate fi cuprins între hotarele raţiunii.
Iubirea este atotputernicia care face din dreptate iubire şi din iubire dreptate, adică de a întoarce obrazul stâng celui ce te-a lovit peste cel drept, de a da haina celui ce-ţi ia cămaşa, de a merge două mii de paşi cu cel ce te-a silit să mergi cu el o mie, de a te ruga pentru cel ce te prigoneşte, considerându-te duşman.
Noi, oamenii, cădem deseori în greşeala să credem că prin violenţă demonstrăm cine este mai puternic, nu cine are dreptate. De aceea, să luăm aminte: suntem mari şi maturi în măsura în care ştim cum să ne abţinem cu calm de la anumite invective, certuri şi ciocniri fizice. De aceea, când un prieten ne adresează un cuvânt urât, să nu răspundem în acelaşi mod, chiar dacă continuă să ne răspundă şi ne spune acelaşi lucru a doua oară sau a treia oară, este sănătos să nu răspundem. Şi atunci se va vedea şi rezultatul: se va ruşina şi îşi va cere scuze.
Mulţi dintre creştinii zilelor noastre se întreabă: „Ce trebuie să fac, dacă el (ea) începe primul (prima)?” Isus ne răspunde că trebuie să o iubim pe prietena care ne ofensează prin cuvinte şi caută cearta, să-l iubim pe prietenul care ne loveşte; ne porunceşte să-i iertăm şi chiar să ne rugăm pentru ei sau măcar să ne comportăm în mod paşnic, fără ură în inimă.
Nu este uşor să reuşim acest lucru. Ne-ar putea ajuta sfatul pe care ni-l dă sfânta Evanghelie; despre un prieten rău trebuie să credem că nu înţelege, nu ştie ce face. Nu a avut o educaţie adecvată. Noi înşine trebuie să ne spunem: „Domnul ne-a iertat atâtea greşeli, poate şi mai mari… nu m-a pedepsit, deci nici eu…”.
Gaston Courtois spunea: „Valoarea omului se măsoară cu cantitatea de iubire pe care o oferă celor din jur”. Prin urmare, este un imperativ să fim imagini a celui care este iubire şi care ne-a creat din iubire.
Ne pretindem a fi creştini pentru că facem semnul crucii când trecem prin faţa unei biserici, pentru că aprindem o lumânare pentru cei dragi, pentru că uneori ajungem duminica la sfânta Liturghie. Realizăm cu adevărat ce misiune avem ca urmaşi ai lui Cristos?
Dragostea frăţească şi iubirea duşmanilor trebuie să fie semnul distinctiv al celui care îl urmează pe Cristos. Este urgent a înălţa rugăciunea noastră Tatălui, cerându-i ajutor în a învinge egoismul, în a ne învăţa să iubim cu o inimă sinceră, iar rugăciunea noastră să fie astăzi şi întotdeauna: învaţă-ne, Doamne, să trăim iubirea ta! Amin.
Pr. Lucian Adam, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
