“Trebuie sa scriu sa ma salvez” (Evanghelia eretica)
De la un om pe care il intâlneai zilnic prin oras, la teatru, in biblioteci, la manifestari culturale, premiere, televiziuni, posturi de radio, prin redactiile unor ziare si reviste, insotit permanent de gentuta lui aruncata pe umar, fie vara sau iarna, Viorel Savin a disparut brusc din peisajul urban, cultural, civic, politic al orasului. Doar apropiatii ii stiau secretele drumuri, domiciliul ales prin “maritis“: Luncani.
Sunt peste 10 ani de când dramaturgul, poetul, romancierul Viorel Savin s-a retras la Martisorul lui. M-am autoinvitat pentru a-i lua un interviu. Stiindu-l “coltos si batos”, distant, transant in aprecieri, am intrat in casa cu o oarecare retinere. Casa taraneasca, imbracata cu gust, cu o oarecare dezordine artistica, unde dominau cartile, iar pe o masuta, colacei si o carafa, inlacrimata, cu roziu. De ce Luncani?, il iau din scurt.
Sotia a mostenit de la parinti acest loc (imi arata cu mâna stresina casele, dealul cu via), am lasat orasul, ne-am facut aici o gospodarie, am o vie pe care o ingrijesc si o “exploatez” cu prietenii, un solar si, in general, ne ocupam cu traitul, cu supravietuirea. Este multa liniste si evadez rar din acest loc. Aici ma pot relaxa atunci când ma supar pe nemerniciile existentei, amintindu-mi ce mi-a spus un prieten: nici nu visai sa faci atât de mult, intr-un timp atât de scurt, spune repede.
Ce a facut Viorel Savin la Luncani in cei 10 ani? A scris. Vorbim despre el, vorbim despre piesele de teatru, care i-au marcat cariera, despre inceputuri. In rest s-a ocupat de posteritatea operei si a scriitorului Viorel Savin.
“Mi-am adunat toate piesele, mi le-am pus in mai multe volume, gândindu-ma ca nu vor avea altii timp sa faca acest lucru. Publicul, critica le-au luat ca atare, le-au comentat. Acum sunt in biblioteci, in librarii.”
Viorel Savin
In doi ani, 2004 – 2005, si-a tiparit sapte volume, cinci de teatru, un roman in versuri (Evanghelia eretica), dar si un Jurnal: “Acorduri pentru urechi surde”. In 2009 da lovitura cu “Gresia albastra. Arta infrângerii de sine”, un roman in doua volume, in 2011 tipareste volumul de versuri “Exilat in strigat”, dar si teatru: “Doamne, fa ca Schnauzer sa câstige”, piesa tradusa in mai multe limbi si jucata in tara, dar si la Viena.
Nemultumit, continua seria recuperarilor si publica, la editura Tipo Moldova Iasi, patru volume. Ce mai ramasese nepublicat? “Consider ca este potrivit sa-mi rotunjesc demersul, doar aparent narcisist, cu parerile altora despre lucrul meu. Adica, cu acest volum: “Viorel Savin comentat de…””, aparut la Editura VALMAN.
632 de pagini, in care, dupa o munca de cercetare si recuperare aduna 90 de cronici scrise si publicate in peste 40 de ani prin ziare si reviste, 20 din diferite carti, cât si Viorel Savin comentat de el insusi, 13 interviuri, in care autorul raspunde intrebarilor unor ziaristi (ma numar si eu printre ei, pag. 599 – Omul este bun conducator de durere), scriitori, critici literari, profesori, nume importante ale literaturii române, care-i nemuresc piesele, spectacolele, personajele, dar mai ales pe autor: Viorel Savin.
“Viorel Savin comentat de…” se deschide cu o marturisire: “Sunt un singuratic. Nu fac parte din nicio gasca literara. Si cu toate acestea…”am izbândit” peste 28 de spectacole de teatru – unele jucate in reluare de câte doua, trei si chiar cinci stagiuni la rând – , pe importante scene ale tarii, dar si 37 de carti de dramaturgie, de proza, de poezie, de publicistica etc., etc. “
Roziul a ramas nedegustat: De ce nu mai stai? Maestre, poate mai vin când va plânge vita si arzi, din nou, butoaiele…
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
