Yaffo

Dragoste si parfum de portocala

Primul meu contact cu Yaffo e de cand eram copil, in Romania, la Bacau. Habar n-aveam ce este, de fapt, acest Yaffo, cu sunet oriental si insolit. Dar aromele unei portocale, prima din viata mea si gustul acela racoros si dulce-acrisor erau de poveste de iarna. Si a ramas intiparit in sufletul meu numele acela, fara sa-l cunosc macar.

Din sudoarea muncii la apardes” (livada de citrice) a oamenilor de aici si din imprejurimi, s-a nascut parfumul unic si special de portocala de Yaffo, de istorie si legenda si de vis. Un parfum aparte, cu farmec de clipa, de efemer si de durata. Orasul-Cetate si totodata port se afla pe malul si faleza Tel Aviv -Yaffo, sub muzica de valuri si-amurg de portocala invapaiata. Se afla aici de 4000 de ani. Din vremurile Bibliei… Lemnul de cedru necesar construirii primului si celui de-al doilea Templu a fost adus din Liban prin aceasta poarta maritima (si carat apoi la Ierusalim). Cetatea, aflata la o inaltime de 40 m, e plina de ziduri din piatra ce au culoarea nisipului. Stradute-coridor coboara, intortochiate, avand pavaj din dale de piatra veche, lustruite de timp si de istorie, printre locuinte, restaurante, magazine cu amintiri, ateliere, galerii de arta, trec pe langa Manastirea si Biserica Sfantul Petru, pe langa tot felul de vestigii istorice si-ajung pana aproape de mal, stanca si val… Si daca tot plutim parca intre realitate, vis si istorie, si tot suntem in acest Yaffo minunat si unic, va propun sa privim indelung marea, sa contemplam infinitul pana unde se poate, sa ne tragem sufletul si sa inspiram adanc. Permiteti-mi sa cojesc doar doua portocale, iar miezul lor, care contine doua mari si teribile povesti de dragoste, legate tocmai de Yaffo, va este destinat. Gustati! Dar, mai intai, sa ne facem o placere, si sa urcam pe vaporasul de turism aKef”. Ne instalam confortabil pe punte. Poate n-ati bagat de seama, dar la iesirea noastra din portul Yaffo am trecut pe langa cateva stanci. Una dintre ele este aStanca Andromedei”. Ea exista aevea si cine stie sa asculte glasul valurilor are ce auzi!… Lasati deocamdata deoparte imaginea care ne-a ramas de la muzicile si vinul si noptile albe din Cetate, multe organizate chiar de primaria metropolei mediteraneene. Lasati deoparte realitatea imediata! Acum navigam, navigam ca prin farmec, patrunzand, prin ceata usoara, subtire, vaporoasa, bleu-marin si gri, in vremuri de vitejie si de nedeslusiri ale istoriei acestor locuri, ale acestor valuri cu un farmec anume al lor, mereu altul. Iat-o pe Andromeda, frumoasa Andromeda, fiica regelui Cefeus, legata cu lanturi de stanca, pentru a fi sacrificata, urmand a muri pentru o vina care nu este a ei. Ea e lasata prada unui monstru marin, trimis de zeul marii – Poseidon. Daca nu va imaginati in destula masura aceasta femeie minunata, frumoasa si tragica si disperata, arcuita inspre sine in durerea ei, goala pe stanca uda, caci probabil valurile i-au smuls imbracamintea, daca nu-i conturata suficient in inima voastra aceasta femeie trista, speriata si neajutorata, asteptand implinirea destinului ei crud si nedrept, puteti cauta o reproducere dupa minunatul tablou pe aceasta tema, al lui Gustav Paul Dore. O obsedanta frumusete, cu zbaterile ei interioare si cu incrancenarea neputincioasa de a supravietui. De ce aceasta soarta a Andromedei? Pentru a fi pedepsita trufia mamei sale, Cassiopea, care s-a laudat cu frumusetea sa, ridicand-o peste cea a nimfelor marii – nereidele -, ofensa grozava la adresa orgoliului sanctitatilor marii si al rudelor acestora. Mitologia greaca le mentioneaza, le descrie, le tese in fir de aur si tragedie… Monstrul marin se apropie. In zadar valurile se impotrivesc. In zadar cerul se-ntuneca si se cutremura. Monstrul o va ucide!

Vremuri de istorie si poveste

Navigam prin vremuri de istorie si poveste. Suntem deci pe mare, pe locurile unde s-a desfasurat, candva, dramatica zbatere intre viata si moarte a Andromedei. Ne intoarcem spre portul si cetatea Yaffo. Peste apele intunecate ale serii zarim insasi Stanca din Legenda. Asa o fi vazut-o – ba chiar, poate, si mai bine – acel mai frumos dintre barbati”, cum il nimeste Homer pe Perseu. A vazut-o, se-ntelege, si pe frumoasa Andromeda si, ca-n orice poveste minunata, s-a indragostit de ea. Fulgerator. S-a indragostit de setea ei de viata, de disperarea ei, de nevinovatia ei, de arcuitul si incordatul ei trup, supus valurilor si rautatii oarbe, declansate de razbunari si orgolii inutile, de prejudecati si nimicnicie. Monstrul si frumoasa marii sunt la un pas de a implini, unul in fata celuilalt, tragicul destin hotarat de Poseidon. Perseu insa impietreste monstrul si salveaza printesa-nlantuita. Andromeda e libera si isi urmeza iubitul! Inutil sa ne mai intrebam de ce l-a iubit.

Antoniu si Cleopatra

Trecem printre stradutele cu nume din zodiac din aYaffo Atica”. Pe langa galerii cu tablouri frumos inramate (nu, nu incercati sa-l gasiti aici pe cel al Andromedei…). Trecem pe langa un chiosc din apropierea unui soldat care este in uniforma armatei lui Napoleon. Ostasul francez e din ghips, colorat cum se cuvine si dispus parca sa converseze cu noi. Suntem in spatiul Cetatii, in apropiere de Biserica Sfantul Petru. Cativa astfel de militari napoleonieni – strajuiesc imprejmuirea inchisa a unor descoperiri arheologice. Dar despre prezenta Marelui Imparat in Yaffo, poate altadata. Acum ne apare, pe un ecran inchipuit, o alta poveste de dragoste. Ea ne apare ceva mai limpede in minte, cand ne reamintim ca puternicul general roman Marc Antoniu, inamorat pana peste suflet si simtire de regina Cleopatra a Egiptului, daruiese Cetatea si portul Yaffo, in intregime, iubitei sale, fascinantei sale iubiri. Cleopatra era o femeie teribila, cu o vointa si un farmec extraordinare. Si, daca vreti sa stiti, nici nu era frumoasa. Dar o femeie nu trebuie sa fie numaidecat frumoasa, insa trebuie sa fie cu adevarat Femeie. Si Cleopatra era! Avea un glas aparte, cu inflexiuni speciale, cu taceri si vorbe spuse cum si cand trebuie. Era desteapta! si cu asta am spus doar o parte din adevarul insusirilor sale de exceptie, chiar misterioase. Inclin sa cred ca nici ea nu si le cunostea, constient, pe toate. Sex, politica, ambitii, minciuna, demnitate, viclenie, dragoste, patriotism, nimicnicie – toate acestea sunt strans legate de femeia asta. S-a incheiat? Yaffo, Cetatea daruita candva Cleopatrei, inclina sa spuna ca nu. E vorba de o dragoste fara sfarsit. E o dragoste tragica, e drept, dar tragicul, cand este sublim, implica o continuare dincolo de viata si dincolo de timp. La fel si iubirea… Valuri se sparg de stanci si de ziduri. Istoria vine din larg si pleaca in larg. Legendele ei, de asemenea. Apele Mediteranei vin la zidurile Orasului-Cetate, precum evreii la Zidul Plangerii. Yaffo. Cate case, cate ziduri, cate pietre – atatea povesti de iubire. Ba, poate, chiar si mai multe. Opresc o tanara doamna pe-o ulita cu dale de piatra veche. Ii ofer, fara cuvinte, o portocala. O ia, zambeste si pleaca. In urma ei – parfumul de portocala. Care poate fi o alta poveste.

Scris de Roni Caciularu, ziarist Israel