Utopiile SF din secolul trecut promovau un viitor automatizat si robotizat, in care omul, despovarat de grija zilei de mâine, se preocupa mai multe de dezvoltarea personala, de arte si de sport. Muncile grele erau lasate pe seama robotilor, pe pamânt domnea pacea, spectrul foametei era uitat iar principala grija a umanitatii era sa nu moara de plictiseala.
O astfel de societate era plasata undeva prin anul 2.000. A trecut mai bine de un deceniu de la acel termen si suntem mai departe ca niciodata de o astfel de utopie. Nu doar ca foametea n-a fost eradicata, dar exista in lume nenumarate conflicte in care se pierd vieti dar din care unii – putini, ce-i drept – câstiga averi colosale.
In ceea ce priveste munca, ne este tot mai agresiv impusa doctrina cum ca e nevoie sa muncim tot mai greu si sa renuntam la cât mai multe, sa devenim austeri pâna la moarte si sa multumim ca, in felul acesta, capatam dreptul sa traim.
Paradoxul este ca, pe masura ce economiile devin tot mai automatizate si robotizate, pe masura ce munca omului este tot mai mult inlocuita cu munca masinilor, omul nu traieste mai bine, ci mai rau.
Daca deschideti ochii si priviti lumea, puteti vedea ca umanitatea se afla la un punct de cotitura si va trebui sa aleaga o noua cale pentru a supravietui.
Actuala doctrina, care impune acceptarea existentei unui procent neinsemnat de oameni ce detin peste 90% din bogatiile lumii nu poate supravietui prea mult. Nu in crizele care vor urma. Pentru ca actuala criza economica este doar una din multele crize de sistem care se vor declansa si care vor determina o redistribuire a avutiei dar si o schimbare doctrinara in ceea ce priveste gestionarea acesteia.
