Sediul organizatiei judetene a Partidului National Taranesc Crestin-Democrat a fost inaugurat, ieri, in prezenta presedintelui, Aurelian Pavelescu, precum si a altor oficiali din Bucuresti ai partidului, a conducerii locale a formatiunii politice, precum si a numerosi membri si simpatizanti.
Programat sa inceapa in jurul orei 16.30, evenimentul a fost intârziat cu mai bine de o ora, liderul de la Bucuresti fiind impiedicat de ceata densa sa ajunga la timp. In debut, a avut loc o slujba de sfintire a sediului, oficiata de un preot ortodox si de unul catolic, dupa care au urmat mesajele liderilor partidului.
„De câteva luni, partidul a prins viata. Putini mai credeau ca acest partid va reinvia. A fost o munca dificila, plina de conflicte interne, dar iata ca, in mod minunat, a revenit in forta pe scena politica. Acesta este mesajul: Suntem, inainte de toate, un partid crestin”, a declarat presedintele Aurelian Pavelescu.
Apoi, el l-a evocat pe liderul interbelic al partidului, Iuliu Maniu, pe care, de altfel, intreaga conducere centrala a partidului l-a comemorat zilele trecute la celula de la Sighet. „Am realizat ca acesta este drumul. Drumul Crucii. A trai intr-un Hristos, sub semnul Crucii, inseamna a trai in demnitate umana. Românii sunt intr-o mare suferinta pentru ca si-au pierdut speranta, idealurile sI, odata cu ele, demnitatea umana, demnitatea de a fi român”. La rândul sau, Silviu Dogaru, presedintele organizatiei judetene a PNTCD, a amintit contextul in care a revenit in politica, „dupa ce am fost dat afara din PNL cu un sut in spate”.
„Am spus ca nu mai fac politica. Abia când, rugat fiind de un prieten, am preluat conducerea Initiativei Liberale, am vazut ca oamenii au inceput sa vina lânga mine si am zis ca lumea vrea altceva. La doua luni dupa, am fost chemat sa pun umarul la reinvierea PNTCD. O sa avem de munca, stiu ce inseamna asta, am mai construit un partid acum 12 ani, care a câstigat Primaria Bacau”
Silviu Dogaru
Totodata, Dogaru si-a aratat incântarea ca, la mai putin de o luna de la infiintarea sediului din Bacau, multi bacauani si-au aratat dorinta de a deveni membri ai partidului, in prezent organizatia judeteana numarând peste 600 de persoane. La final, preotul ortodox a daruit organizatiei judetene o frumoasa icoana, replica fidela a Icoanei Fecioarei Maria de la Ghetsimani, ocrotitoarea asezamântului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.