Electoratul dintr-o comuna din judetul Iasi a reusit performanta sa aleaga primar pe un candidat care a decedat chiar in ziua votului. Dupa ce am inventat mineriade, coruptia fara corupti, turismul electoral si alte asemenea minunatii, iata ca electoratul roman a brevetat functia de primar post mortem. Suna hilar, dar este un moment elocvent pentru votul la romani, pentru ceea ce s-a petrecut in toate orasele tarii. Cetatenii din comuna ieseana sunt reprezentativi, sindromul amerge si asa” de care amintea regretatul Petre Tutea este prezent peste tot. Probabil ca, avand constiinta cetateneasca impacata, cetatenii din comuna ieseana au purces incolonati la praznic, sa-l jeleasca pe cel mai gospodar dintre ei. Intamplarea aceasta plina de umor negru poate fi extrapolata si la ceea ce s-a petrecut in toata tara. Singura diferenta este ca cei care au fost alesi primari nu sunt morti. In rest, realizarile lor vor fi aproximativ egale cu ale edilului decedat. Iar praznicul va dura vreme de patru ani de zile. Spun praznic pentru ca va exista unul cu siguranta. Am ingropat sperantele, dar fiind buni crestini, ne vom conforma dogmelor bisericesti. Alegerile naibii, despre care am mai scris. Exista insa si o parte care s-a bucurat. Se considera a fi castigatori. I-am observat si la Bacau, duminica noaptea. Putini, ce-i drept, caci pe restul i-a durut „la gratar” de alegeri. Adica exact in locul in care ii va durea si pe alesi, diferenta fiind doar de nuanta. Daca unii nu au fost interesati de procesul electoral, ceilalti nu vor fi interesati decat sa acumuleze. Nu ii voi nominaliza aici, se stiu deja. Au fost prezenti duminica prin centrul orasului, afisand ranjete satisfacute.
Nici macar un sobor de preoti in frunte cu mai marii bisericilor in frunte nu vor reusi sa scoata dracii din viata electorala a romanilor. Si uite asa, usor dar sigur, cu aajutorul” neconditionat al politicienilor, experti in manipulari, pe un fond telenovelistic tot mai accentuat, am reusit sa ne transformam in Romanica. O Romanica pe care o meritam din plin si din care vom iesi doar in momentul in care oamenii nu se vor mai ghida dupa instincte sau emotii de telenovela.
Scris de Ionut Avram
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.