20 noiembrie 2024

Judecatorii l-au amendat pe primarul din Orbeni

Fantu sustine ca nu va scoate din buzunar niciun leu

Primarul din Orbeni, proaspat reales in functie, a fost amendat de instanta pentru nerespectarea unei sentinte civile. Reclamatia a fost facuta de un satean care se judeca de trei ani cu primul gospodar al comunei. Desi hotararea magistratilor de la Tribunalul Bacau este definitiva si irevocabila, primarul Viorel Fantu spune ca nu are de gand sa plateasca nicio amenda.



De trei ani, Mihai Filoti, din satul Scurta, comuna Orbeni, duce o lupta apriga cu primarul din localitate, Viorel Fantu. Omul se considera indreptatit sa primeasca ajutor social, potrivit Legii 416 din 2001, insa primul gospodar are o alta parere. aCand am vazut ca de vorba buna nu intelege, l-am actionat in instanta. Ne-am judecat ceva timp, iar in iunie 2007 instanta mi-a dat castig de cauza”, spune Filoti. De fapt, prin sentinta civila nr.236 pronuntata de Sectia comerciala si de contencios administrativ a Tribunalului Bacau, ramasa definitiva la 13 septembrie 2007, primarul comunei Orbeni era obligat ca in termen de 30 de zile de la pronuntarea hotararii sa reanalizeze cererea reclamantului de acordare a ajutorului social si sa comunice acestuia raspunsurile. aAm facut acest lucru si am inaintat spre analiza in sedinta de Consiliu Local cererea lui Filoti. Cetateanul nu se incadreaza in limitele stabilite de lege si hotararea a fost aceeasi, de neacordare a venitului minim garantat”, declara primarul Viorel Fantu.

aNu platesc!”

Numai ca aceasta decizie nu a ajuns la reclamantul Filoti in termen de 30 de zile asa cum prevede legea, motiv pentru care acesta s-a adresat din nou instantei solicitand aplicarea unei amenzi primarului din Orbeni pentru nerespectarea unei hotarari judecatoresti. aAm solicitat aplicarea primarului unei amenzi de 78 lei pentru fiecare zi intarziere, incepand cu data de 2 iulie 2007 si pana la executarea dispozitiilor sentintei nr.236 din 1 aprilie 2007 si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata”, spune Filoti. Procesul s-a judecat in data de 30 noiembrie 2007, iar instanta a luat o decizie favorabila sateanului din Orbeni. Totodata magistratii il obliga pe primar sa plateasca reclamantului si 63,5 lei, suma reprezentand cheltuieli de judecata. Fantu nu s-a lasat si a facut recurs. Acesta a fost insa respins, iar de luna trecuta sentinta este definitiva si irevocabila. aNu stiu cine trebuie sa incaseze banii de la primar. In ce ma priveste, eu ma chinui sa obtin de la el suma stabilita de judecator pentru cheltuieli de judecata. Pentru ca primarul nu vrea sa plateasca, am apelat la un executor judecatoresc”, mai spune Filoti. aN-am platit nicio amenda si nici nu am sa platesc. Nu am de ce!”, sustine primarul din Orbeni.

Cine-l executa
pe primar?!

Procedura de executare a persoanelor amendate este mai mult decat intortocheata. aDupa ramanerea definitiva a hotararilor, paratilor li se acorda un termen de gratie de 6 luni pentru a achita amenda stabilita de instanta. Daca in acest termen persoanele in cauza nu platesc amenda, atunci reclamantii trebuie sa se adreseze din nou instantei pentru stabilirea cuantumului amenzilor si dispunerea executarii paratilor. Dupa judecarea cauzei, instanta face adresa catre Directia Finantelor pentru incasarea amenzii”, explica judecatorul Silviu Anti, purtatorul de cuvant al Tribunalului Bacau. Cu alte cuvinte, magistratii trebuie sa-si aprobe propriile hotarari definitive si irevocabile pentru a sesiza Directia Finantelor despre persoanele sanctionate pentru nerespectarea unei sentinte judecatoresti.Scris de Lili Adochitei




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014