O buhuseanca mintoasa si cu suflet a postat pe blogul sau un apel disperat: „Buhuseni, aparati-va orasul!” Vorbind despre oras ca despre un prieten drag, il numeste „Pacientul Buhusi”. Amintind despre degringolada economico-sociala a tranzitiei, care a afectat, de fapt, intreaga tara, despre disparitiile unor firme si institutii de referinta din peisajul orasului, ii indeamna pe buhuseni sa mai apere ceea ce inca mai exista. intre altele, cu argumente pertinente, aminteste: Spitalul, Administratia Financiara, Judecatoria, Parchetul, Liceul.
Aparent, ultima institutie n-a fost atacata la baioneta de nimeni. in fapt, stau cu ochii pe beregata sa trei ticalosi: sporul natural al populatiei, emigrarea si subfinantarea guvernamentala. Cândva, liceul, institutie de referinta nationala, avea 2 500 de elevi.
Astazi mai are doar vreo sapte sute si ceva. Asupra celorlalte institutii amintite – Spitalul, Administratia Financiara, Judecatoria, Parchetul – atacurile au fost de multe ori purtate, de parca ar fi niste infractori ai firavului nostru stat de drept, nu niste institutii fundamentale ale suravietuirii si democratiei. Tonul l-a dat guvernarea P.D.L. Culmea ironiei, desi Buhusi este un fief al P.S.D., iata ca si actuala guvernare isi propune acum, cu proiect de lege, sa desfiinteze Judecatoria si Parchetul Buhusi.
Administratia locala, consilierii buhuseni, salariatii celor doua institutii amenintate au prezentat Guvernului argumente prin care demonstreaza ca demersul demolator este nedemocratic, ilogic; lipsit de orice de bun simt fata de drepturile cetateanului, spunem noi. De fiecare data am auzit, pe malurile poluate moral ale Dâmbovitei, doar mormaituri de partid si de stat, promisiuni desarte de renuntare la linsaj. C.P., buhuseanca amintita, ii invita pe cei care inca n-au fost parasiti de suflet sa sutina, cu argumente si semnaturi, petitia inaintata de judecatorii si grefierii buhuseni ministrului Justitiei (http://www.luju.ro/magistrati/instante/).
„Un pacient numit Buhusi”? „Buhuseni, aparati-va orasul!”? Cred ca in loc de Buhusi putem scrie, fara sa gresim, orice localitate din România. in fisa postului politicienilor nostri par sa existe doar doua repere fiundamentale: ignorarea intereselor cetateanului si promovarea intereselor electorale de gasca. Daca Judecatoria si Parchetul Buhusi – doua institutii care chiar au activitate – vor fi desfiintate, guvernantii isi vor trece in cont un (nou) linsaj cu premeditare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.