Privilegiati la acordarea biletelor de tratament
Pentru ca sejurul este de 18 zile, cadrele didactice au avantajul de a obtine bilete numai vara. Peste 500 de cereri au fost deja depuse de catre Sindicatul Liber din Invatamant. Cadrele didactice si salariatii Casei de Pensii sunt singurii care platesc numai 50 la suta din costul biletului, indiferent de venitul salarial. Ceilalti asigurati care au un salariu mai mare decat cel mediu pe economie suporta integral costul biletului.
In timp ce, dintre cei peste 12.000 de pensionari inregistrati cu o solicitare de bilet la tratament, un numar mic ajunge sa il obtina in lunile de vara intr-o statiune cautata, cadrele didactice au sanse mult mai mari de a beneficia de aceasta facilitate. In fiecare an pentru ele sunt rezervate locuri in statiuni numai vara. Astfel, Sindicatul Liber din Invatamant a obtinut deja pentru seria din 6 iunie sase bilete, dar cele mai multe ii vor fi repartizate pentru seriile din 24 iunie, 12 si 30 iulie, precum si 17 august. Pana in prezent acest sindicat a depus la Casa Judeteana de Pensii (CJP) Bacau 498 solicitari de bilete pentru perioada amintita, dar la ele se adauga alte multe cereri adresate individual de catre cadre didactice. Evident, cererile vor fi onorate conform dorintei solicitantilor. Conducerea CJP Bacau sustine ca aceasta nu se va face in detrimentul pensionarilor. aPensionarii vor primi bilet in ordinea inregistrarii cererii si functie de statiunea pentru care au optat din locurile repartizate pe fiecare serie, declara Marina Arva, directorul economic al CJP. Pentru cadrele didactice vom cere de la Casa Nationala de Pensii suplimentarea numarului de locuri”. Nu punem la indoiala cele afirmate, dar pentru a ajunge sa prinda un loc in statiunea si in perioada dorite, sute de pensionari au pierdut nopti, au inghetat in luna decembrie ore in sir afara si s-au calcat in picioare pe scarile CJP, in timp ce un cadru didactic este suficient sa fie inscris pe lista sindicatului, care a fost depusa cu mult dupa solicitarea batranilor.
Doar 50 la suta
din pretul biletului
Dar daca acest avantaj este justificat, sejurul fiind de 18 zile, astfel ca doar in vacanta mare cadrele didactice pot sa mearga intr-o statiune, o alta facilitate acordata lor este un privilegiu pe care nu-l au salariatii din celelalte institutii bugetare. Dintre salariatii bugetari si toti ceilalti care lucreaza in sectorul public sau privat, cei care isi desfasoara activitatea in Invatamant sunt printre putinii care se bucura si de alte facilitati. Personalul didactic si didactic auxiliar, precum si salariatii Casei Nationale de Pensii si ai caselor de pensii teritoriale care obtin un bilet la tratament contribuie cu numai 50 la suta din costul sejurului, indiferent de venitul salarial. Restul de 50 la suta din tarif este suportat din bugetul asigurarilor sociale, la care, practic, contribuie toti salariatii, indiferent de sectorul de activitate in care lucreaza. Dar privilegiati sunt si copiii cadrelor didactice si didactice auxiliare. Pentru ei costul biletului este de 50 la suta din jumatatea tarifului, platita de parinte. Si in cazul lor, restul de 75 la suta din costul biletului este acoperit tot din bugetul asigurarilor sociale. In schimb, toti ceilalti asigurati in sistemul public de pensii care solicita si reusesc sa ia un bilet la tratament trebuie sa achite 100 la suta din tarif, daca au un venit salarial brut mai mare decat salariul mediu brut pe economie (1.570 lei). Anul trecut, costul unui bilet a fost in jur de 1.200 lei, pentru un sejur de 18 zile. In 2008, pretul variaza intre 1.200 lei si 1.766 lei. Asadar, un cadru didactic va achita intre 600 si 883 lei pentru 18 zile de tratament, inclusiv pe Litoral, in sezonul estival. Si nu s-ar spune ca sunt printre cele mai vitregite categorii profesionale in ce priveste salarizarea. aAm vazut adeverinte de la cadre didactice in care sunt inscrise venituri salariale considerabile, a mai spus directorul economic al CJP Bacau. Aceasta inseamna ca nu sunt atat de mici salariile in Invatamant, precum se spune”.
Scris de Elena Tintaru
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.