Noul Cod Penal vine cu o serie de modificari. Curtea de Apel Bacau le-a trecut in revista pe cele mai importante, astfel incât justitiabilii sa cunoasca care sunt noutatile, documentul fiind postat si pe site-ul instantei.
Potrivit noului Cod, apare o noua masura preventiva. Este vorba despre arestul la domiciliu, pe care o poate dispune doar un judecator pe 30 zile în cursul urmaririi penale, respectiv pe durata nedeterminata în cursul judecatii. Arestarea se poate dispune numai în patru situatii (fuga, influentare martori, presiuni victima, alta infractiune), iar pe motivul pericolului pentru ordinea publica o persoana poate fi arestata numai în cazul suspectarii de comiterea unor infractiuni foarte grave enumerate expres de lege.
Masura se ia pentru 30 zile cu posibilitatea prelungirii, fara a depasi 180 zile în cursul urmaririi penale, respectiv jumatatea maximului special (dar fara a depasi 5 ani) în faza de prima instanta. Cu exceptia retinerii, care se poate dispune daca sunt indicii temeinice sau probe care sa fundamenteze o suspiciune rezonabila cu privire la comiterea faptei, pentru celelalte masuri sunt necesare neaparat probe.
Liberarea conditionata se cere mai târziu
Impotriva retinerii se poate face plângere la procuror, iar împotriva celorlalte masuri numai contestatie la judecator. In ceea ce priveste liberarea conditionata “condamnatul aflat în executarea pedepsei în penitenciar poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei, dar numai daca si-a îndeplinit în totalitate obligatiile civile si a executat o durata minima de 20 ani pentru condamnarea la detentiune pe viata, 3/4 pentru închisoarea mai mare de 10 ani si 2/3 pentru închisoarea pâna în 10 ani (pentru femeile si barbatii de 60 ani fractiile sunt 2/3 si 1/2). Daca perioada ramasa de executat este de minim 2 ani, cel liberat are de executat anumite masuri de supraveghere si obligatii”, se arata in comunicatul Curtii de Apel Bacau.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.