Lucrarile de reabilitare a Statiei de epurare a municipiului Bacau nu vor fi reluate curand. Desi licitatia pentru desemnarea unei alte firme care sa le preia a avut loc imediat dupa Pasti la sediul BERD din Romania, castigatorul nu a fost inca desemnat. Si aceasta deoarece nu a fost dat un verdict in litigiul dintre Regia Autonoma de Gospodarie Comunala (RAGC) si firma germana care a inceput lucrarile, dar nu a respectat termenele de executie si i-a fost reziliat contractul. Contractul cu aceasta a fost suspendat in toamna anului trecut si de atunci cauza se judeca la Curtea Europeana de Arbitraj. Si, dupa toate informatiile, nu va fi rezolvata prea repede. aUrmeaza sa participam la negocieri de mediere pe 15 sau 16 iunie, ne-a declarat Adrian Craiovan, directorul RAGC. Va fi o intalnire la sediul BERD cu firma germana. Pana ce nu se da o decizie nu putem sa reluam lucrarile”. Intre timp, insa, a fost organizata o noua licitatie la care, culmea, a participat si firma germana pe langa alte doua, din Anglia si Turcia. Castigatoarea va fi anuntata abia dupa ce se va rezolva conflictul cu firma nemteasca. Reabilitarea Statiei de epurare a apelor uzate a inceput in luna septembrie 2005 si trebuia incheiata in noiembrie 2007. Dar lucrarile au fost intarziate, astfel ca termenul de finalizare a fost modificat pentru sfarsitul anului 2008. Investitia, derulata de RAGC prin cofinantare cu BERD, va fi conform standardelor stabilite de Directiva Comunitatii Europene nr. 91/271/CEE, care in prezent nu este respectata, si va duce la imbunatatirea eficientei procesului de epurare a apelor uzate. Aceasta, pentru a indeplini cerintele in cazul descarcarilor in cursuri de ape sensibile, pregatind etapa urmatoare de realizare a denitrificarii, eliminarea lagunelor de depozitare a namolului, in concordanta cu Directiva CE 86/278/EEC (depozitarea in siguranta a namolului), dar si o reducere a consumurilor de energie. Scris de Elena Tintaru
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.