Curtea de Apel Bacau a fost de acord cu sentinta Judecatoriei Moinesti, care, in luna mai a anului trecut, a achitat Societatea OMV Petrom in dosarul exploziei de la Zemes, din decembrie 2010. Procurorii de la Parchetul de pe lânga Judecatoria Moinesti au trimis societatea in judecata sub acuzatia de vatamare corporala din culpa, distrugere din culpa si omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major, daca a fost de natura sa puna în pericol viata sau sanatatea umana.
Dosarul s-a judecat la Judecatoria Moinesti, iar magistratii de aici au achitat societatea OMV si au respins cererile pagubitilor de a le fi platite daune morale. Toti au facut recurs, inclusiv procurorii de ancheta, insa vineri, când s-a dat sentinta, recursurile au fost respinse.
„Din probatoriul administrat în cauza, pe parcursul urmaririi penale, a rezultat faptul ca, la data de 08.12.2010, ora 03.24 s-a produs o explozie de mare amploare, ca urmare a acumularii unei pungi de gaze, cauzata de alunecarile de teren din anul 1992 produsa din cauze naturale la care au concurat cauze antropice (lucrarile tehnice de exploatare a petrolului efectuate de inculpata, constând în sapaturi si rambleuri ale drumurilor, platformelor de sonde, precum si pozarea de conducte, rezervoare sau bataluri)”, se arata in comunicatul remis la vremea respectiva de Parchetul Judecatoriei Moinesti.
In urma exploziei un barbat a suferit arsuri grave, iar pentru leziunile produse a avut nevoie de 90-95 de zile de ingrijiri medicale. O alta victima s-a ales cu arsuri de gradul II si III si a stat in spital 25 de zile. Explozia a distrus o locuinta si toate bunurile care erau in ea.
Localitatea sta in continuare pe o bomba cu ceas
Imediat dupa deflagratie, in zona, s-au facut masuratori si s-a luat decizia evacuarii a sapte familii. Si scoala, in care invatau 160 de copii, a fost inchisa pentru ca riscul sa se produca o noua explozie exista si mai exista si acum.
Oamenii au fost cazati in Caminul de la Baza sportiva si acolo au stat in acesti trei ani de zile in care au asteptat sa se gaseasca un vinovat si ei sa fie despagubiti. Sentintele primite au fost ca o lovitura in moalele capului. Magistratii de la Judecatoria Moinesti, in motivarea sentintei, au vorbit de nepasarea autoritatilor locale dupa alunecarile de teren din 1992.
„Fata de amploarea si consecintele acestei calamitati naturale (distrugerea mai multor locuinte, afectarea scolii vechi, distrugerea sondelor de extractie a petrolului), de pericolul producerii unor explozii, in urma emanatilor de gaze, se impunea de urgenta solutia evacuarii locuintelor aflate la baza alunecarii si mutarea acestora pe alte amplasamente.
Ramânând in pasivitate, autoritatile locale, având potrivit legii competente in domeniul situatiilor de urgenta si a dezastrelor, si-au asumat riscul producerii unor evenimente de genul celui care face obiectul prezentei cauze”, se arata in motivarea instantei. Sinistratii nu stiu acum ce se va intâmpla cu ei si spun ca sunt hotarâti sa se intoarca la locuintele vechi, cu riscul de a sari iar in aer.
„Noi ne-am luptat singuri cu Petrom. Am cheltuit bani cu avocati, cu expertize care indicau clar din ce cauza s-a produs explozia. Asta este. Daca asta este dreptatea atunci noi o sa mergem mai departe la CEDO. Ne-am hotarât sa facem demesuri ca locuintele noastre sa fie din nou racordate la gaz si electricitate si ne mutam inapoi. Se fac masuratori in continuare si acolo oricând poate sa se produca o noua explozie”, a declarat Mihai Stârpariu, unul dintre sinistrati. Primarul comunei spune ca oamenii vor fi ajutati cu locuinte.
[HIDEPOST]
„Astept sa primesc si eu sentinta. Le-am pregatit un centru social, cu toate conditiile, si se vor muta acolo, provizoriu. Daca nu-i despagubeste nimeni, atunci o sa renovez un bloc, ca avem aici, sunt vreo 10 apartamente, si le voi da locuinte. Ce sa facem? Trebuie sa-i ajutam. Au ramas fara case, iar acolo nu se mai pot intoarce, pentru ca este periculos. Si scoala va ramâne inchisa”
Costel Dudau – primarul comunei Zemes
„Suntem sapte familii care de trei ani nu mai avem case. O singura familie a primit un apartament, dar provizoriu. Autoritatile locale au asteptat sentinta finala. Suntem haituiti de autoritati, spun ca s-au saturat de noi. Nicio problema. O sa ne cautam dreptatea la CEDO, chiar daca va dura mult timp”
Mihai Stârpariu – sinistrat
„Achita inculpata SC OMV Petrom SA pentru comiterea infractiunilor de vatamare corporala din culpa, distrugere din culpa si a infractii prevazute de art.98 al.2 pct.12 din O.U.G. nr.195/2005 privind protectia mediului, întrucât nu sunt intrunite elementele constitutive ale acestor infractiuni. Respinge ca neîntemeiate pretentiile civile formulate de toate partile civile”
Solutia Judecatoriei Moinesti din 27 mai 2013[/HIDEPOST]
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.