Lectii la lumanare in Bacaul european
Saracie lucie in plin oras
european. O familie de bacauani traieste undeva la periferia Bacaului intr-o fosta porcarie. Fara curent electric, fara gaze, fara nimic. Supravietuiesc.
De patru ani. Trei camere mizere, fara ferestre si usi sunt pentru cei cinci, trei copii si parintii lor, ceea ce ei numesc…”acasa”.
De fapt un bordei mic, improvizat, murdar, cu peretii coscoviti, cu acoperis putred si spart, situat
in plin camp, la marginea cartierului Izvoare.
Cosmarul premiantului
la poezie
Imaginile de cosmar te intampina inca de la intrare. De fapt te miri cum in secolul XXI inca mai exista si asemenea cazuri, asemenea conditii de trai. O familie cu trei copiii traieste intr-o casa darapanata, in conditii insalubre, mizeria si saracia depasind orice limite. Fata cea mare, de 16 ani, e bolnava. Ceilalti doi copii, Ionela-Cerasela, 12 ani, si Ionut, de 10 ani, merg la scoala. Fetita vrea sa devina doctor, iar baiatul, fotbalist. In mica locuinta, cu peretii scorojiti si innegriti de fum, folii de plastic in loc de geamuri si usi din placaj spart, si-au improvizat o masa, unde isi fac temele. La lumina lumanarii! Chiar si pe timpul zilei, pentru ca incaperea este intunecata. Au numai note bune la scoala. Amandoi. Baiatul a obtinut si un premiu la un spectacol de poezie. Acoperisul de deasupra lor e spart, tavanul la fel. Mizeria este un factor comun. Pe jos e lut.
aNi s-a promis burse sociale, dar am ramas
cu promisiunea…”
Intram. Imaginea ma socheaza. Nu pot sa cred ca fiinte umane traiesc intr-un asemenea loc in anul 2008. Doua camere, separate de un hol mic, o tentativa de soba in colt si doua paturi in fiecare camera. Mi-e greu sa ma acomodez cu intunericul dinauntru. Razele soarelui aintra” prin gaurile din ageamuri”. La marginea patului troneaza un sac de malai. Mancarea lor. Peretii sunt negrii, paturile murdare, salteaua de pe pat, rupta. Ionut isi face temele, iar Cerasela citeste din cartea de Geografie. Lumanarile arunca pe fetele lor de ingeri chinuiti raze usor rosiatice. Tatal lor plange. Pe ascuns, sa nu-l vada copiii. „Sunt copiii buni, invata bine, iar eu nu am cum sa-i ajut, ne-a spus cu glasul taiat de emotie Constantin Sion. Am 48 de ani si sunt al nimanui. Muncesc cu sotia cum putem. Cu ziua, adunam hartii, cartoane, fier vechi sa avem cu ce sa tinem baietii la scoala. Ni s-au promis burse sociale, dar am ramas cu promisiunea”. Cand cei mici erau in clasa I, sotii Sion au primit ca bursa sociala, intr-un an, 1.200.000 de lei vechi. Acum, copiii sunt in clasa a IV-a si in luna decembrie a anului trecut au mai primit 600.000 de lei vechi. Si atat.
aNici rechizite nu le da”
„Am facut si acte la notar, am umblat peste tot, am chetuit bani sa intram si noi in program, dar nimic, a spus si Doinita Sion, sotia. Pe Cerasela nici nu am apucat sa o dau la timp la scoala, ca am stat prin campuri, la Magura. Acum invata in clasa cu frate-su, le place cartea, dar noi abia ne descurcam de mancare. Nici rechizite de la scoala nu le da… Nu a fost nimeni pe aici sa vada in ce conditii traim, cum ne descurcam…” Parintii sunt neputinciosi. Pe biroul copiilor, in margine, sta ziarul Primariei, „Mesagerul”, deschis pe prima pagina cu un titlu mare – rosu: „Burse scolare pentru elevii merituosi”. „Tanti, da” noi de ce nu primim aceste burse, ca avem numai afoarte binea la scoala…?”, aud intrebarea lui Ionut, care parca mi-a citit gandurile. De ce?Scris de Roxana Neagu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
