Ziua Europei a fost marcata si omagiata si la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau. Si nu oricum, ci printr-un concurs inedit de desene sub titulatura de „Comunitate europeana – politist european”. Prin picturile lor, elevii de la toate scolile din judet au fost invitati sa explice in viziunea lor tot ce inseamna politist european, Politie europeana sau reguli de circulatie europene. „Au dat curs invitatiei noastre de a participa la acest concurs 43 de unitati de invatamant din intreg judetul Bacau, a explicat comisar Valerica Manole, de la Compartimentul Preveniri a IPJ Bacau. Au fost expuse 112 de desene. Cele mai frumoase dintre ele au fost premiate. Locurile I, II si III au fost premiate cu sume importante de bani, respectiv 200 lei, 150 de lei si 100 de lei. S-au oferit si trei mentiuni speciale, a cate 50 de lei. Au castigat desenele care au fost cele mai sugestive si care au transmis un mesaj prin ceea ce reprezentau”. Concursul s-a desfasurat intr-o prima faza la nivelul tuturor unitatilor de invatamant din intreg judetul, iar a doua etapa, prin selectia a cinci lucrari pe fiecare scoala, a avut loc ieri, 9 mai, la sediul IPJ Bacau. Juriul a fost format din reprezentanti ai Inspectoratului Scolar, artistilor plastici, dar si politisti si membri ai fundatiilor nonguvernamentale FSC si Betania. Locul I a fost ocupat de o eleva din clasa a VI-a de la Scoala „Stefan Luchian” Moinesti, locul II de Scoala 15 din Bacau (elev clasa a III-a) si locul III de o eleva din clasa a IV-a de la Scoala din Comanesti. Tot in aceasta perioada, prin Centrul Cutural al M.I.R.A , la IPJ Bacau, va avea loc si a XVI-a editie a concursului de poezie pentru copii, intitulat „Copiii Romaniei creeaza”, dedicat Zilei Internationale a Copilului. Si aceasta competitie se desfasoara pe doua etape, judeteana si nationala. In data de 31 mai toate lucrarile de creatie vor fi jurizate la nivelul centrului din Bucuresti. In final se vor acorda premiul I, II si III, dar si cinci mentiuni. Scris de Roxana Neagu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.