Scriitorii şi pariul lui Pascal (II)

Pornid de la celebrul pariu pascalian – „Dacă vei crede în Dumnezeu şi se dovedeşte că el nu există, nu vei fi pierdut nimic, dar dacă nu crezi şi se dovedeşte că există, vei merge în Iad” – în week-end-ul trecut îi aminteam pe unii dintre scriitorii care, într-un videoclip realizat de Jonathan Pararajasingham (neurochirug londonez), ignoră acest pariu. Astăzi îi amintim pe unii dintre adepţii pariului…

Un scriitor foarte credincios a fost Lev Tolstoi, cu toate că nu era chiar uşă de biserică: avea datorii la jocurile de noroc, a contactat boli venerice etc. La nivelul ideilor însă, avea nişte percepte foarte stricte: omul trebuie să-şi înăbuşe sentimentul furiei, nu trebuie să facă sex premarital, trebuie să-şi iubească duşmanii etc. A criticat anumite aspecte ale Ortodoxiei, catalogând, de pildă, anumite texte sfinte drept pure fantezii, bazate pe miniciuni şi superstiţii. Din întreaga Evanghelie, singurul lucru pe care l-a găsit demn de reţinut a fost Predica de pe Munte şi porunca lui Iisus Hristos de a ne împotrivi răului. Cu o influenţă în toată lumea, romanul „Învierea” a reuşit, în cele din urmă, să înfurie Biserica Ortodoxă. Această lucrare a determinat Biserica să-i refuze lui Tolstoi toate sfintele taine, inclusiv împărtăşania, pentru tot restul vieţii. Astfel, scriitorul a primit cu tristeţe ştirea cu privire la excomunicarea sa din sânul Bisericii, în februarie 1901.

F.M. Dostoievski este unul dintre cei mai importanţi apărători ai Ortodoxiei. El susţine că dacă ar avea de ales între Hristos şi adevăr, l-ar alege pe Hristos. „Viaţa e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu”, spune el. În „Fraţii Karamazov” citim: „Ce este iadul? Şi cuget în sinea mea: e suferinţa de a nu mai putea iubi”; „Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă ca totul este permis”…. Într-o scrisoare către o cititoare, Dostoievski scrie, vorbind despre credinţa sa: „Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi, cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul”.

Decadentul Oscar Wilde a nutrit sentimente religioase profunde. Botezat în religia anglicană, Oscar Wilde a fost din nou botezat, de către mama sa, când avea cinci ani, în religia catolică. S-a luptat cu dualitatea anglicanism/catolicism toată viaţa şi cu dezaprobarea celor apropiaţi cu privire la catolicism, dar s-a convertit oficial la această credinţă chiar pe patul morţii. Cu toate că viaţa sa personală contravenea grav perceptelor religiei în care credea şi care l-ar fi condamnat fără drept de apel, Wilde a încercat întreaga viaţă să se apropie de principiile acesteia, mergând la slujbe de câte ori putea. Un alt decadent celebru care şi-a găsit refugiul în catolicism a fost J.K. Huysmans.

După ce a trecut prin diferite crize de identitate, prin faze de abandon hedonist, a găsit liniştea în credinţă. „Arta este singurul lucru curat pe pământ, cu excepţia sfinţeniei”, spunea el. Deşi născut catolic, Jack Kerouac a fost atras de budism atât de mult, încât a susţinut, la un moment dat, că singura poezie valabilă este cea bazată pe principiile budiste. Dar înţelegerea sa religioasă ajunsese la un nivel de la care putea să afirme că între Iisus şi Buddha nu e nicio diferenţă. Doi scriitori de fantasy, J.R.R. Tolkien şi C.S. Lewis, au în comun nu numai stilul literar, ci şi afinităţile religioase, un profund sentiment religios, care se resimte în cărţile lor, prin tematicile abordate. Tolkien, născut într-o familie protestantă, a făcut trecerea la catolicism, când avea opt ani şi, mai târziu, l-a ajutat şi pe prietenul său C.S. Lewis să se convertească la creştinism, numai că acesta a ales protestantismul, ceea ce avea să ducă la diverse conflicte între ei. Lewis promova un creştinism mai raţional, susţinând că un om care este creştin trebuie să fie astfel doar dacă simte că are argumente pentru această alegere, dar dacă adoptă creştinismul în ciuda evidenţelor care lui îi spun altceva, atunci e pură prostie.

În România fiinţează Asociaţia Scriitorilor Creştini, care îşi propune ca scop principal „încurajarea, dezvoltarea şi afirmarea literaturii române în baza valorilor creştine europene”.