15 noiembrie 2024

Maestrul Ovidiu Balan a cucerit inimile chinezilor

Apreciatul dirijor bacauan Ovidiu Balan, presedinte de onoare al Filarmonicii „Mihail Jora”, a revenit de curând in tara dupa turneul artistic pe care l-a efectuat in China. Este al cincilea an consecutiv in care maestrul Balan conduce un turneu in indepartatul stat asiatic.

De aceasta data, s-a aflat la pupitrul unei orchestre formata din aproape 70 de instrumentisti, majoritatea dintre ei fiind italieni, iar restul români de la Filaramonica bacauana. Turneul a avut mare succes, fiind reflectat pe larg, pe pagini intregi, imagini generoase si cronici pe masura in presa de acolo. Chinezii se dovedesc mari amatori de muzica simfonica, dovada fiind faptul ca au umplut la refuz sali enorme, de mii de locurii, in cele mai importante orase.



„Am concertat in orase cu o populatie de la unul la douazeci de milioane de locuitori. La unul dintre concerte am ales din public o fetita care batea ritmul cel mai bine si am urcat-o la pupitru, sa preia conducerea orchestrei. A reusit cu brio, ceea ce a iscat ropote indelungi de aplauze. De altfel, in salile chinezesti am fost de multe ori gratulati cu urale, ceea ce demonstreaza ca am fost pe sufletul lor”, a povestit maestrul Balan, cu emotie si entuziasm.

Ca sa le ajunga mai usor in suflete si sa ii cucereasca inca din startul concertelor pe spectatorii chinezi, maestrul Balan se straduieste de doi ani sa invete limba chineza, astfel ca a ajuns acum la capacitatea de a-i antrena pe spectatori in dialog si jocuri de idei. Chineza maestrului se imbunatateste de la an la an, datorita manulalelor si discurilor pe care le foloseste, iar acest lucru a fost confirmat de gazdele sale orientale, care la rândul lor sunt uimite de tenacitatea si profesionalismul sau.

Cu tot acest succes, pe Ovidiu Balan il incearca uneori gândul renuntarii la concertele din China. „Este uimitor cum se dezvolta acea tara. Iar la infrastructura stau exceptional. Am calatorit cu trenuri cu 300-350 km/h, sau cu avionul de la un oras la altul. Seara terminam un concert la ora 23, mergeam la hotel, iar la ora 4 trebuia sa ne trezim ca sa mergem in urmatorul oras.

Este foarte obositor si foarte stresant”, a explicat Ovidiu Balan. Activitatea sa la Filarmonica „Mihail Jora” va continua insa in acelasi ritm obisnuit, iar pe lânga concerte, va continua si proiectul scolii de dirijorat, programata in vara, când zeci de tineri dirijori din strainatate vin la Bacau pentru a fi slefuiti de mâna experimentata a maestrului Ovidiu Balan si a colegilor sai.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014