15 noiembrie 2024

BUHUSI: O speranţă care a prins contur: reabilitarea sălii polivalente

Sala polivalentă Buhuşi, care a găzduit şi partide ale echipelor de handbal din divizia A, pe când buhuşencele erau pe prima scenă a competiţiei, se află în suferinţă.

Se lucrează, ce-i drept, la reabilitarea instalaţiei termice, pentru ca sala să poată găzdui întrecerile competiţiei naţionale ale junioarelor (II), dar „durerile” sălii sunt mult mai mari. Tocmai de aceea, edilii buhuşeni au depus la Compania Naţională de Investiţii un proiect care vizează reabilitarea acestei săli.



Ing. Vasile Zaharia, viceprimar, a sintetizat ţintele acestui proiect: „Am realizat deja un audit energetic, o expertiză care vizează rezistenţa construcţiei. Propunem în proiect schimbarea sistemului de încălzire, consolidarea clădirii, schimbarea suprafeţei de joc, a sistemului de ventilaţie, a sistemului de iluminat, a tuturor instalaţiilor sanitare.

Sunt prevăzute tencuieli şi zugrăveli la faţadă, dar şi în interiorul sălii. Gradenele şi scaunele vor fi înlocuite”. Se speră că în toamnă va putea fi organizată licitaţia pentru reabilitarea sălii, dacă proiectul va fi aprobat. Valoarea lucrărilor este estimată la 1,3 milioane de euro.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014