Vindecarea celor zece leproşi

Dumnezeiasca Evanghelie din cea de a XXIX-a Duminică după Rusalii ne vorbeşte despre întâlnirea Mântuitorului, pe când mergea spre Ierusalim, spre jertfa Lui cea de bunăvoie si mântuitoare, cu zece leproşi şi despre minunea vindecării trupeşti a acestora. Dar, totodată, este vorba şi despre vindecarea sufletească a unuia dintre cei zece, acela care s-a întors să-i mulţumească lui Iisus pentru vindecarea trupului său.

Lepra era şi este încă o boală incurabilă şi foarte contagioasă. Cei care se îmbolnăveau de lepră erau obligaţi să părăsească comunitatea din care făceau parte, pentru a preveni răspândirea bolii. Mai mult decât atât, familiei şi prietenilor le era interzis să-i viziteze, aceştia fiind condamnaţi să trăiască până la sfârşitul vieţii singuri si uitaţi de cei dragi. Neavând unde să mai locuiască, adeseori se refugiau în cimitire sau în peşteri.

De această tragedie de care sufereau cei zece leproşi i-a vindecat Mântuitorul, prin iubirea şi cuvântul Lui: “Mergeţi si arătaţi-vă preoţilor!”. Aşa era legea la evrei: preoţii erau şi medici; aveau pregătire la templu. Aşadar, preoţii aveau o dubla misiune: odată cu rugăciunea, cu darul pe care-l primeau de la Dumnezeu, aveau şi această investitură deosebită, să constate însănătoşirea suferinzilor şi să-i declare în faţa poporului curăţiţi, sănătoşi, ca ei sa poată intra în comunitate, în societate.

Mergând să se arate preoţilor, pe cale s-au vindecat cu toţii. Mântuitorul ar fi putut să-i vindece pe loc, dar trimiţându-i la preoţi le-a oferit şi un răstimp de verificare a credinţei lor. La această probă, din zece, doar unul singur a răspuns cum se cuvine, luând hotărârea firească de a se întoarce şi de a-I mulţumi binefăcătorului său. Iar cel care s-a întors pentru a da slavă lui Dumnezeu nici măcar nu era de acelaşi neam cu Iisus, ci era samaritean.

Acesta unu a înţeles Cine l-a vindecat, spre deosebire de sărmanii lui confraţi de suferinţă, care nu s-au întors la Iisus. Trupeşte s-au vindecat cu toţii, dar întrebarea este: s-au vindecat şi sufleteşte? Mântuitorul spune: “Numai acesta s-a aflat să dea slavă lui Dumnezeu?”. Şi-i zice: “Mergi! Credinţa ta te-a mântuit”. De aici rezultă clar că cei nouă s-au vindecat trupeşte, dar acesta unu s-a vindecat sufleteşte când a crezut în Hristos şi a primit slava Lui – mântuirea!
Ceilalţi nouă, chiar dacă s-au vindecat în mod miraculos, s-au întors la viaţa lor plină de păcat pe care o duceau şi înainte, şi pentru care şi primiseră această pedeapsă de la Dumnezeu. În ciuda binefacerii vădite pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra lor, ei nu au putut să înţeleagă şi să facă un lucru elementar, adică să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale! Evanghelia acestei Duminici ne arată, într-adevăr, cât de puţini sunt cei ce ştiu să mulţumească lui Dumnezeu, chiar şi atunci când se bucură din partea Sa de cele mai mari daruri.

Din păcate şi noi, creştinii zilei de astăzi, suntem adesea asemenea celor nouă, nu suntem mulţumiţi aproape niciodată cu ceea ce Dumnezeu ne trimite, şi mai ales nu-I mulţumim pentru toate cele ce ni le dăruieşte, bune sau mai puţin bune, pentru că toate sunt de folos pentru mântuirea noastră. Această pildă ar trebui să ne facă să ne schimbăm, să devenim mai buni şi mai receptivi la mesajele pe care ni le trimite Bunul Dumnezeu fie prin bine(bunăstare), fie prin necazuri, pentru că şi o mare nenorocire ca lepra poate fi, dacă ştii să dai slavă lui Dumnezeu, ocazie de mântuire.

Tocmai de aceea ar trebui ca în fiecare seară când ne facem rugăciunea, înainte să cerem ceva pentru ziua următoare, să mulţumim lui Dumnezeu pentru ceea ce am primit în ziua ce s-a încheiat. Totodată trebuie să ne amintim că, pe lângă cuvinte, cel mai bun mod de a mulţumi lui Dumnezeu este de a ajuta la rândul nostru pe cei ce se află în nevoie, având mereu în minte faptul că oricând ne putem afla şi noi în aceeaşi situaţie.

Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău