Contrar asteptarilor, in 2013 numarul accidentelor de munca a scazut considerabil fata de anul 2012. Daca in anul anterior la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau au fost comunicate de catre angajatori 77 asemenea evenimente nefericite, in 2013 au fost inregistrate 54. Dar chiar si asa situatia nu este linistitoare, mai ales ca din cele 54 de accidente, 7 s-au soldat cu decesul victimei iar 3, cu invaliditatea pe viata a acestora.
Si aceasta in ciuda numeroaselor controale intreprinse de catre inspectorii ITM pentru a verifica la angajatori modul in care se respecta normele de sanatate si securitate in munca (SSM), pentru ca, evident, de obicei, orice eveniment de natura celor prezentate mai sus se produce pe fondul incalcarii acestor reguli.
Anul trecut nu mai putin de 2.194 agenti economici au fost supusi controlului in ceea ce priveste aplicarea normelor SSM. La 182 dintre ei au fost gasite nereguli. Unii nu au dus la indeplinire masurile stabilite de catre inspectorii SSM la controalele anterioare ori nu au instruit corespunzator salariatii, cu normele respective, altii nu s-au preocupat pentru ca angajatii lor sa beneficieze de consulturile si investigatiile medicale periodice.
Nu au lipsit nici cazurile in care nu au fost intocmite planurile de prevenire si protectie impotriva accidentelor de munca si a bolilor profesionale ori salariatilor nu le-a fost asigurat echipamentul corespunzator de munca. In consecinta, toti cei 182 angajatori au fost sanctionati contraventional, valoarea totala a amenzilor aplicate anul trecut pentru abateri de la normele SSM ridicându-se la 1.441.100 lei.