Tenis/ Bogdan Manole si Razvan Olaru au inceput anul cu medalii la Nationalele Indoor U12
Daca-i adevarat ca tacerea e de aur, atunci o cearta poate valora, uneori, argint si bronz laolalta. Metafora? Nu, poveste. Uite care: anul trecut, prin noiembrie, tenismenii Bogdan Manole si Razvan Olaru, prieteni si coechipieri la SCM Bacau s-au certat in cantonamentul de la Poiana Brasov. Dar rau de tot! Astazi, cei doi sportivi nici nu-si mai amintesc de la ce a pornit totul. Timpul a trecut, la fel si supararea.
A ramas in schimb promisiunea: aceea de a nu mai face pereche la turneele de dublu. Asa ca, la indeputul anului, cei doi bacauani s-au prezentat la Nationalele de Iarna U12 cu parteneri diferiti la dublu. Olaru l-a ales pe vâlceanul Calin Postea „pentru ca Nicholas Ionel, prima optiune, era ocupat si pentru ca Postea joaca bine din spate, in timp ce eu stau mai bine la fileu”. Intelegerea s-a materializat repede.
Pe facebook. Manole a optat, in schimb, pentru Kevin Lovas, de la CSM Petrosani. „I-am luat pe toti la rând si asa am ajuns la Kevin”. Cu un mic ajutor din partea doamnei Manole, care a facut serviciu de impresariat pe lânga doamna Lovas, mama lui Kevin. La Nationale, ambele perechi au ajuns in semifinale. Manole/Lovas a cucerit argintul, in timp ce Olaru/ Postea s-a multumit cu bronzul. Cool!
Un regret, doua regrete
Povestea continua. Cu o intrebare din partea reporterului: „Ce rezultat credeti ca ati fi scos daca ati fi jucat impreuna la dublu?”. Olaru si Manole continua sa se completeze de minune, chiar daca nu mai sunt de aceeasi parte a fileului. Raspunsul are rapiditatea si forta unui smash: „Pai, cam tot asa! Bronz sau argint. Sigur ajungeam in semifinale”. O spun, la unison, doi copii care in urma cu doi ani cucereau titlul de vice-campioni nationali pe echipe la Under 10.
„Mie imi pare rau, totusi, ca n-am luat aurul acum, alaturi de Kevin Lovas. Am avut o sansa mare in finala disputata impotriva perechii Ionel/ Papoe. Am condus cu 5-2 si am avut minge de set la 5-3. Sunt convins ca daca luam setul, puneam mâna si pe aur. Din pacate, adversarii au intors rezultatul, câstigând cu 7-5, 6-2”, ofteaza Bogdan Manole.
Colegul sau are, si el, un regret. Dar la simplu, unde a câstigat o alta medalie de bronz. „Nesansa mea a fost ca am dat peste Gima in «semi». E cel mai bun din tara la categoria noastra de vârsta. Alearga bine, se aseaza foarte corect la minge si da totul inapoi. N-ai cum sa-l bati, cel putin in momentul de fata”, spune Razvan Olaru.
Ready? Play!
Restul povestii e un du-te vino rapid si simpatic, cu „ready” si „play”. Si cu raspunsuri smechere care-i separa pe cei doi laureati ai SCM Bacau. Razvan e-n clasa a cincea, Bogdan intr-a sasea. La scoli diferite, se-ntelege. Unul il prefera pe Federer, celalalt pe Djokovici. Iar la intrebarea vizând materia favorita, pe lânga raspunsul comun „sportul” (ar fi fost chiar culmea!), se mai aude din stânga „matematica” si din dreapta „limba engleza”.
Amândoi isi vad insa un viitor frumos in tenis. Cu turnee in strainatate, incepând chiar de anul acesta. Si amândoi convin ca medaliile de la Campionatul National Indoor Under 12 le-au insuflat o doza buna de incredere. „Am prins mai mult curaj”, spune Bogdan.
„Si eu la fel”, adauga Razvan. „Inseamna ca in vara, la Nationalele in aer liber va vedem din nou abonati medalii, nu?”, ii provoaca antrenorul Mihai Ciuntea. „Pai se poate altfel?”, raspund cei doi, intr-un glas. Nu ai motive sa-i contrazici, mai ales când ii vezi atât de hotarâti. Asa ca, alegi aurul tacerii, cu ochii la zâmbetul lor de argint si de bronz, nascut dintr-o cearta demult uitata.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.