14 noiembrie 2024

Ministrul Sănătății a cerut inspecției sanitare realizarea unor controale în toate spitalele publice

Ministrul Sănătății (MS) a dispus inspecției sanitare de stat realizarea unui control tematic în toate spitalele publice din România în perioada 1 martie – 31 mai, urmând ca rezultatele să fie prezentate la sfârșitul lunii iunie.

Potrivit unui comunicat de presă al MS remis duminică AGERPRES, controalele au ca scop impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare.



„Ca urmare a numeroaselor exemple apărute în mass-media referitoare la condițiile igienico-sanitare precare din unele unități sanitare, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a elaborat o scrisoare pentru președinții de Consilii Județene, solicitându-le ca împreună, autorități centrale și locale, să vină în sprijinul unităților sanitare care se confruntă cu dificultăți de organizare și asigurare a unor condiții optime de curățenie. Ministrul Sănătății consideră că, indiferent de situația sistemul sanitar românesc, în prezent, nesatisfăcător atât pentru pacienți, cadre medicale, cât și pentru autorități, un standard elementar de curățenie și igienă trebuie asigurat de către toți managerii unităților sanitare, fapt care ar demonstra respect atât față de profesioniștii din sistem, cât și față de pacienți”, se arată în comunicatul de presă.

Nicolăescu subliniază că pacienții și cetățenii români trebuie să beneficieze de servicii medicale la standarde optime de calitate.

„Este de datoria noastră, ca autorități centrale și locale, să luăm toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiții de organizare și desfășurare a activității medicale în toate unitățile sanitare, indiferent de modul de subordonare a acestora. Un domeniu concret care trebuie avut permanent în atenție, de la care nu putem face nici cel mai mic rabat, este acela al menținerii unei stări optime de curățenie, fără de care calitatea actului medical poate fi periclitată. În acest context, Ministerul Sănătății, în colaborare directă și permanentă cu reprezentanții autorităților locale, va declanșa o amplă acțiune prin care își propune să formeze atitudini clare și ferme pentru realizarea, menținerea și întreținerea unei curățenii ireproșabile în toate componentele unităților sanitare”, susține demnitarul.

Potrivit acestuia, exemplele negative semnalate în ultima perioadă în mass-media reprezintă un semnal deosebit de serios pentru MS, autoritățile centrale și locale, drept pentru care nerespectarea regulilor de igienă trebuie combătută și sancționată cu exigență, astfel încât actul medical să poată fi desfășurat în cele mai bune condiții.

„Impunerea aplicării și respectării regulilor și normelor de curățenie și dezinfecție în unitățile sanitare este obligația conducerii unității sanitare. Controlul exigent și monitorizarea modului de respectare a acestora este obligația noastră. O acțiune de anvergură va fi declanșată începând cu 1 martie cu scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor și acțiunilor din cadrul programelor privind efectuarea curățeniei, dezinfecției, dezinsecției și deratizării în spitale, precum și pentru asigurarea, în cantități suficiente, a materialelor și produselor destinate acestor activități”, mai afirmă ministrul Eugen Nicolăescu.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014