18 noiembrie 2024

Sf. Antipa de la Calapodesti, praznuit de credinciosi

La data de 10 ianuarie, credinciosii ortodocsi il praznuiesc pe Sfântul Antipa de la Calapodesti, nascut in 1816 in satul Calapodesti, din comuna Dealu Morii, judetul Bacau. Sf. Antipa este mai putin cunoscut de români, dar foarte cinstit de rusi si de greci. Biserica Ortodoxa Româna l-a trecut in rândul sfintilor in 1992.

Cuviosul Antipa a intrat in monahism la Manastirea Calapodesti, la vârsta de 20 de ani. Dupa doi ani a plecat la Muntele Athos si s-a stabilit la un schit românesc, unde a stat 15 ani si mai apoi inca patru ani la Manastirea Esfigmen unde a fost calugarit cu numele de Antipa si hirotonit diacon. A revenit apoi la manastirile din tara, dar si din Rusia. La 10 ianuarie 1882 a trecut la cele vesnice, fiind inmormântat in gropnita Manastirii Valaam, din Sankt Petersburg. Vineri este hramul Manastirii Sf Antipa de la Calapodesti iar un sobor de preoti va oficia o slujba.



Cu aceasta ocazie, credinciosii se pot inchina la crucea primita de Sf. Antipa in momentul in care a fost calugarit dar si o icoana. Se spune ca il chilia sa nu exista pat si tinea un post extrem de aspru, de aceea la 10 ianuarie se tine post. Tot astazi se face si pomenirea Sfântului Ierarh Dometian, episcopul Meletinei si a Sfântului Marchian.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014