Pe strada Milcov din Bacau, in gardul casei nr. 113, este incastrata o masina inmatriculata in Finlanda, care de aproape un an a devenit casa pentru familia Chiricea. Mai exact, Viorel Chiricea, de 23 de ani, s-a mutat in masina respectiva impreuna cu sotia si cei doi copii de 3 si 9 ani, in momentul in care nu s-a mai inteles cu rudele.
O vreme, cei patru au locuit pe strada Bicaz, la soacra lui Viorel, dar când aceasta s-a prapadit, au inceput neintelegerile intre rude, iar barbatul si-a luat familia si s-a mutat in chirie. El a ramas fara serviciu si pentru ca cei 500 de lei cât câstiga sotia ca femeie de serviciu le ajung doar sa se intretina, familia Chiricea s-a mutat pe strada Milcov, in curtea bunicii sale.
“Aici, la bunica locuiesc multi. Sunt 7 – 8 familii. Pentru ca nu incapem sa dormim toti, ne-am mutat in masina. Am captusit-o, am izolat-o cum am putut si am improvizat si o anexa unde facem focul si pregatim mâncarea. E foarte greu sa traiasca patru persoane in astfel de conditii. Eu vreau sa muncesc, insa caut de lucru si nu gasesc. Am lucrat pe santier, manipulant si sunt dispus sa lucrez orice, numai sa fac un ban si sa-mi intretin familia.”
Viorel Chiricea
Caldura de la soba, lumina de la bunica
Cum dadeam târcoale masinii, deodata, la fereastra masinii a aparut un baietel. M-am blocat pret de câteva secunde si am ramas cu privirea fixata pe imaginea respectiva. Impietrirea mea venea de la faptul ca afara era foarte frig, iar baietelul s-a aratat la fereastra zâmbind si imbracat numai intr-un tricou. Chipul frumos al copilului mi-a ramas intiparit in minte, iar când l-am intrebat unde este tata, mi-a raspuns zâmbind ca e la baie.
Pe Viorel l-a strigat o vecina ca sa iasa la poarta, pentru ca pe mine ma inconjurasera câinii si nu ma mai puteam misca. Cu femeia lânga mine, mi-am recapatat siguranta si increzatoare, am trecut pragul gospodariei. Viorel m-a invitat in “casa” si mi-a aratat in ce conditii traiesc. Spre surprinderea mea, in masina era cald, iar copilul se incalzea la un calorifer electric.
[HIDEPOST]
“Curent electric ne mai da bunica si platim la comun. Apa caram si o incalzim ca sa se spalam si sa gatim. Ne luptam sa supravietuim in conditiile astea, ca altceva nu se intrevede. Am 23 de ani si vreau sa muncesc. N-am unde sa ma duc. Nici macar masina nu este a mea, iar proprietarul vine la vara sa-i dau banii pe ea. Mi-a cerut 40 de milioane, dar mai mult de cinci n-am de unde sa-i dau. Ma inteleg eu cu el pâna la vara”, imi spune Viorel.
M-am despartit de tânarul tata lânga masina. Mi-a placut, ca dincolo de neajunsurile de zi cu zi, a gasit puterea sa-i zâmbeasca frumos copilului sau.
[/HIDEPOST]
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
