Un scandal de amploare a izbucnit in Spitalul de Pediatrie Bacau dupa ce, la o televiziune nationala, au aparut imagini filmate in care un copil, de trei anisori, internat in unitatea medicala este legat de pat cu un ham.
Conducerea spitalului a confirmat, si pentru cotidianul DESTEPTAREA, ca acel ham exista in inventarul spitalului si ca este folosit pentru siguranta micilor pacienti care sunt internati fara parinti. Cazul prezentat este insa mai vechi, fiind internat in Spitalul de Pediatrie Bacau in perioada Craciunului. Cadrele medicale spun ca micul pacient nu era permanent legat de pat, ci doar atunci cand nu putea fi supravegheat de personalul medical.
„Am avut cazuri de copii, insotiti de mama, care s-au lovit. Nu este o practica permanenta in spital, dar pentru siguranta lor, da, am cumparat acest ham. Nu il folosim decat in cazuri izolate. Vorbim, repet, de siguranta copilului.”
dr. Aurelia Taga, director medical la Spitalul Judetean Bacau
Mama copilului a fost si ea internata, dar pe alta sectie a spitalului judetean. Copilul nu era abandonat. Au confirmat acest lucru si reprezentantii Directiei de Asistenta Sociala si pentru Protectia Copilului, care s-au autosesizat in acest caz si au deschis o ancheta.
Cazul a scos la iveala si alte probleme cu care se confrunta spitalul bacauan: lipsa de personal si, mai grav, conditiile improprii din sectia de pediatrie – mizerie, igrasie, faianta sparta, saltele vechi, mobilier vechi, grupuri sanitare mizere. In prezent, pe sectia de pediatrie Bacau, la 40 de pacienti, sunt doua asistente medicale si doar doua infirmiere, in conditiile in care normativele prevad un asistent la 10 pacienti. Cat priveste mizeria din sectie, directorul spitalului vorbeste de o zona izolata, aflata la ultimul nivel al cladirii, care nu este folosita permanent si care urmeaza sa intre in igienizare.
„Aceste saloane sunt la ultimul etaj, unde s-a facut si o extindere de spatiu, prin inchiderea unor balcoane. Nu este o zona folosita in mod curent, ci doar cand se aglomereaza spitalul. Or, acum, de sarbatori, adresabilitatea a fost foarte mare in tot spitalui si cadrele medicale au fost nevoite sa foloseasca si acele saloane care, de altfel, vor intra imediat in igienizare. Investitii s-au facut permanent in spitalul de pediatrie, din 2005, dar in timp au mai aparut si degradari. Iar zona de la etaj a creat mereu probleme”, a declarat pentru DESTEPTAREA Dan Stoica, managerul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau.
Legat de scandalul copilului legat de pat, Stoica a mai afirmat ca „da, exista acel ham pe sectie. Sunt doua hamuri de fapt, pe intreg spitalul. Am luat aceasta decizie de a le cumpara urmare a altor cazuri aparute in spitalele din tara unde au fost prezentati copii legati de paturi, dar cu cearsafuri sau fese de tifon. Mi-am asumat achizitionarea acestor hamuri, de altfel dispozitive concepute special pentru siguranta copilului, dar care ofera si o anume libertate in miscare pacientului. Nu sunt insa dispozitive care sunt folosite permanent, ci doar atunci cand pacientii nu pot fi supravegheati. Iar lipsa de personal este cunoscuta, nu de acum, ci de ani de zile”, a mai spus managerul spitalului.
Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sanatatii a declarat ca va declansa o ancheta la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, alaturi de reprezentantii Directiei de Sanatate Publica si de cei ai Consiliului Judetean Bacau, cel care gestioneaza investitiile in unitatea sanitara.