Mai mulți cetățeni din comuna vasluiană Pungești și activiști de mediu protestează în continuare față de decizia Chevron de a amplasa prima sondă de explorare a gazelor de șist, dar și în privința prezenței masive a jandarmilor în zonă, un grup de protestari mergând, joi, la primăria din localitate pentru a-l „colinda” pe edilul Mircia Vlasă.
Cetățenilor li s-au alăturat deputatul de Vaslui Tudor Ciuhodaru, consilieri locali din mai multe comune ale județului și primarul comunei Șuletea, Ciprian Tamaș. ‘Sunt mereu printre oamenii din Pungești, m-am alăturat mereu protestelor, din cauză că nu suntem sub nicio formă de acord cu explorarea și exploatarea gazelor de șist. Oamenii aceștia nu fac altceva decât să-și apere pământul, să lupte pentru viitorul lor și al copiilor lor’, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, primarul comunei Șuletea, Ciprian Tamaș.
Grupul respectiv s-a lovit de refuzul jandarmilor prezenți în zonă de a-i lăsa să meargă în grup organizat la primărie. ‘A trebuit să ocolim o distanță foarte mare pentru a ajunge la primărie. Oamenii au vrut să-și exprime încă o dată nemulțumirea față de ceea ce se întâmplă în comuna lor, dar nu au fost lăsați să meargă pe drumul județean, între localitățile Siliștea și Pungești’, a declarat Marius Ignat, unul dintre protestatari.
La Pungești, 13 persoane se află în greva foamei, în tabăra amenajată pe islazul sătesc din localitatea Siliștea. Pe data de 24 decembrie au declarat că au intrat în greva foamei un număr de 20 de cetățeni din Pungești și activiști de mediu, dar o parte au renunțat la protest.
În perioada 24 — 27 decembrie 2013, 13 dintre protestatari au avut nevoie de intervenția ambulanței, din cauză că s-au simțit foarte slăbiți, dar au refuzat să meargă la spital. Potrivit managerului Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, Aurora Popa, trei dintre greviști au acceptat să li se facă perfuzii cu glucoză.
Reprezentanții Jandarmeriei au anunțat pe 8 decembrie 2013 că Pungești a fost declarată „zonă specială de siguranță” din cauza incidentelor violente din ziua precedentă, atunci când cei aproximativ 500 de protestatari ar fi distrus gardurile amplasate pe terenul concesionat de Chevron, unde se lucrează pentru amenajarea platformei pe care urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de șist din județ. AGERPRES /
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.