O dimineata ca de toamna pe 8 martie, dincolo de Siret. Peste Buhoci si Traian norii cern binevenita ploaie marunt, cu rabdare. O rabdare de femeie aplecata peste pruncul de la san, peste rasadul de o palma, peste patul de suferinta al omului care i-a stat alaturi o viata. Vremea tine parca in aceasta zi cu pamantul insetat, dar si cu femeile trudite de la tara. Le ofera o zi de odihna, dupa cinci zile de curatat la vie si de semanat prin gradini. Drumurile si curtile sunt pustii. Doar pe cosuri iese fumul, vestind vecinilor ca gospodina casei este la datorie, pazind altarul familiei, ca in fiecare zi.
In primul bar care ne iese in cale este zarva mare. O echipa de topografi de la Iasi asteapta sa stea ploaia pentru a continua masuratorile. Pana atunci, joaca biliard si vorbesc despre femeile dragi ramase acasa. „Eu am sunat-o pe nevasta-mea de la prima ora”, se lauda decanul de varsta al grupului. „Eu mi-am sunat prietena aseara si i-am spus ce cadou i-am luat”, intervine cel mai tinerel. Ceilalti rad de el, de zelul lui si de doru-i din glas. „Las” ca-ti trece, cand se mai invecheste sita”. La o masa, singur, un barbat priveste intr-un pahar cu vin. Se cunoaste ca nu este la primul. Pare ursuz, dar limba i se dezleaga usor. „Am venit aici, de 8 martie, sa mai uit de necazuri, se destainuie Mihai Sarbu. Dupa 15 ani de casnicie, sotia m-a parasit. Ea are 36 de ani si a plecat cu un mos de 71. Am impartit intre noi cei patru copii ca pe niste perne. Fata, Beatrice, a ramas la mine si este bolnava acum. Nu stiu la ce doctori sa mai merg cu ea. Am venit cu baiatul mai mare sa-i luam si un cadou, mai stau un pic si plec acasa la ea.” Recunoaste deschis ca ii lipseste sotia, mai ales azi, si ca ar trece peste orice, ar ierta-o , numai sa se intoarca acasa. Singura suflare feminina din bar este patroana, Geanina, care munceste ca o albinuta, chiar daca e ziua ei. Si-a primit cadourile de la sot si de la copii, dar afacerile nu pot lua pauza.
Urari de departe, prin telefon
Strabatem Buhociul de la un capat la altul. Doar barbati intalnim in cale, de parca femeile ar fi fugit in padure, de teama navalitorilor. In sfarsit, avem noroc. Din fata unei case batranesti, o femeie ne priveste curioasa. Dorina Lungu a venit la sa-si felicite bunica, de 92 de ani, si sa-i ureze viata lunga. „E 8 martie si pentru noi, femeile de la tara. Chiar daca nu mergem la restaurant. Am fost la vecina, dupa lapte, ne-am felicitat, ne-am pupat. Trec si pe la bunica si apoi, acasa. Astept sa mi se intoarca de la Bacau copiii, sa pregatim o masa asa, mai festiva. In fiecare an primesc de la sot si de la copii cadouri. Ma ung la suflet. Viata e grea pentru o femeie la tara. Nu prea e timp de sarbatori. Daca nu ploua, azi faceam ziua femeii la vie, la halaciuga.” In Bijghir, parca ulitele sunt mai animate. La o poarta, trei femei si un barbat au pus de un sfat. Au fost la camp de la 7, dar ploaia i-a alungat. Cand aud de sarbatorit, rad in hohote. „Pai noi nu avem nici pensie, cu ce sa mergem la local?”, spune Cecilia Solomon. Sotul e pus pe glume: „Inhamam caii la caruta si plecam la Slanic Moldova. Doua zile dus, doua intors. Vedem cum e pe acolo si zicem ca am stat la hotel”. In grup este si sotia primarului, Liderina Antuca. Isi asteapta sotul, care a plecat prin sat cu un portbagaj plin cu flori, sa le imparta alegatoarelor. Femeile aduc vorba de copii. Fiecare are cate patru, toti plecati in Italia. „I-am crescut si, de ziua mamelor, tot singure, se plange Ana Gherghici. M-au sunat de dimineata si copiii, si nepotii. Mi-au cantat la telefon. Am plans. Ma omoara singuratatea. Ma scol noaptea si fac treburile ca ziua, dau cu var, spal. Mi-au spus sa incui casa si sa plec la ei. E frumos acolo, dar aici e casa mea. Lor sa le fie bine. Asta imi doresc de 8 martie”. Ploaia sta pana ajungem la Traian. Ca la un semn, femeile ies pe ulita, prin gradini. Unele au terminat de pus casa si curtea la punct si au iesit in drum, sa curate santuri. „Nu conteaza ca-i ziua noastra, a femeilor, spun surorile Ana si Ecaterina Cojocaru. La tara, o zi in care n-ai facut nimic se cunoaste. Campul nu asteapta si buruiana nu are sarbatoare”. Din loc in loc intalnim femei cu buchete de flori, din gradina sau de la magazin. Barbati, nu prea. Lenuta Damatarca a primit flori si o sampanie, a lasat magazinul in grija fetei si pleaca sa le duca acasa. „Imi place sa umplu casa de flori. Primavara si ziua de azi sunt pe sufletul meu”. Scris de Doina Mincu
