22 octombrie 2024
ActualitateAmenda penala pentru 15 adeverinte false / Magistratii inchid ochii la infractiunile...

Amenda penala pentru 15 adeverinte false / Magistratii inchid ochii la infractiunile grave

Un functionar care a eliberat mai multe adeverinte false cu ajutorul carora 15 persoane s-au pensionat mai devreme a fost sanctionat de magistrati doar cu amenda penala. Salariatii care au iesit la pensie pe baza documentelor false au fost achitati. Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau nu accepta aceasta situatie si au facut recurs.

Procesul adeverintelor false eliberate de fostul sef al Biroului de Organizarea Muncii de la societatea Cerealcom nu s-a incheiat, desi au trecut sase ani de cand a intrat pe rol. Ilegalitatea a fost descoperita in anul 2001 chiar de catre directorul societatii. Acesta a sesizat ca Vasile B., seful BOM, a eliberat mai multe adeverinte in fals, in cuprinsul carora erau inserate mentiuni nereale referitoare la numarul de zile de munca prestate in cadrul societatii de catre persoane care au lucrat ca zilieri. „Aceste adeverinte au fost eliberate acestor persoane de invinuitul Vasile B. in vederea depunerii dosarelor de pensionare. In consecinta, directorul societatii a dispus efectuarea unei anchete administrative care sa permita identificarea tuturor adeverintelor eliberate in fals”, precizeaza procurorul de la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau care s-a ocupat de caz.



Mii de zile de munca nereale

In urma verificarilor, anchetatorii au stabilit ca in perioada decembrie 1999 – noiembrie 2001 Vasile B. a eliberat 15 adeverinte cuprinzand mentiuni false referitoare la numarul de zile prestate de mai multi zilieri. „Aceste adeverinte au fost eliberate fie in urma instigarii de catre invinuitii Iordache S., Maria M., Costica A., Maria D., Costin C., fie din initiativa lui Costica B., asa cum s-a intamplat in cazul lui Neculai C., Dumitru C., Ana C. si Frasina A.”, declara procurorul de caz. Se pare ca functionarul nu a fost deloc zgarcit cu zilele de munca ale persoanelor in cauza. Astfel, Iordache S. a primit o adeverinta din care rezulta ca a efectuat 383 de zile de munca, cand in realitatea acesta a prestat doar 46. Maria M. a obtinut adeverinta pentru 2.609 zile, desi a prestat doar 97, Costica A. s-a ales cu 386 de zile, in loc de 321, Maria D. cu 2003 zile, in loc de 36, Dumitru C. cu 1222 zile, in loc de 72, Neculai C. cu 1629 de zile, in loc de 289, Ana C. cu 3257 zile, in loc de 437, Frasina A. cu 2132 zile, in loc de 575, iar Costin C. cu 256 de zile, desi nu a prestat niciuna.

Inchisoare cu suspendare, pentru functionar

Atat Vasile B., cat si beneficiarii adeverintelor pe baza carora s-au pensionat au fost trimisi in judecata pentru infractiunile de fals sub semnatura privata, uz de fals, instigare la fals si tentativa de inselaciune. Prin sentinta data in ziua de 27 aprilie 2005, instanta de la Judecatoria Bacau l-a condamnat pe Vasile B. la o amenda penala de 7 milioane de lei vechi, iar persoanele care s-au folosit de adeverintele false au fost achitate. Procurorii au facut apel, iar instanta de la Tribunalul Bacau a trimis cauza spre rejudecare. Dupa alti trei ani de procese, instanta a dat sentinta. Vasile B. a ramas cu amenda, dar si cu sase luni inchisoare cu suspendare. In ce-i priveste pe ceilalti inculpati, judecatorul a dispus achitarea lor. Procurorii tot nu au fost multumiti si au declarat recurs la Curtea de Apel. Ei solicita instantei superioare casarea celor doua hotarari si condamnarea inculpatilor, care intre timp au inceput sa treaca in lumea dreptilor. O decizie in acest dosar va fi luata in ziua de 27 noiembrie. Codrin Cristea



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img