Mi-am pus an alerta muschii intelectuali pentru a scrie despre ziua noastra nationala. Demersul nu este chiar atat de facil. Din cauza amintitilor muschi, vor spune amicii mei de serviciu. Firesc, umflandu-mi bicepsii gandirii, ma apar. Ce-am trait de ziua noastra nationala? an primul rand, am asistat la ancordarea acelorasi muschi patriotici ai armiei romane. Tancuri frumos vopsite, taburi an care, pe front, soldatii nostri se urca invocand mila divina, elicoptere cu mare rata de aterizare fortata… ami veti spune, unii, ca aceasta este o constatare de carcotas profesionist. Nici vorba. Atata vreme cat tu nu contezi, ca forta militara, decat pentru o implicare simbolica an diferite conflicte, e putin caraghios sa-ti tot arati muschii patriei travestiti an asemenea parade. Haideti sa fim realisti: la cat aloca acum statul roman pentru armata, defilarea cu niste bravi manuitori de prastie ar fi ceva mai nimerita. Si-apoi, chiar daca frantuzul, englezul si nu stiu mai cine asi scot, la asemenea ocazii, armata pe strazi, nu cred ca trebuie sa-i acopiem”. Aceasta zi nu este una an care trebuie sa aratam Lumii muschii anarmati ai patriei. Am putea, daca simtim neaparat nevoia, sa recurgem la aceasta parada de Ziua Armatei. Cantonarea spiritului national an defilarea musculoasa a naturelului agresiv are un vadit iz de pestera acolo-si are originea afisarea fortei: an spaimele grotelor. Am mai asistat, tot an aceasta zi, la defilarea caraghioasa a muschilor dorsali ai unor vampute, a muschilor de manea, an emisiuni televizate de divertisment care nu pot fi prezentate nici macar ca exemple de kitch. N-am fost scutiti, ca natie legata cu ochii de micul ecran, nici de spectacolul umflarii bicepsilor electorali. Toti au facut culturism post-electoral: atat castigatorii, cat si anvinsii. Mi-am imaginat mereu ca Ziua Nationala ar trebui sa semene cu roua sufletului, cu o poezie de dragoste pe care ai vrea sa i-o reciti primului compatriot iesit an cale, chiar daca stii ca acesta nu moare de grija ta. M-ar ancanta sa vad, an aceasta Zi, copii si maturi cu fetele pictate sublim an simbolurile nationale. Uitandu-ma an balcoane, macar an aceasta Zi as putea fi scutit de spectacolul chilotilor si sutienelor de pe sarma uscatului. Mi-ar putea zambi de-acolo un stegulet fluturat cu dragoste de un copilas care ancepe sa afle ca exista si dragoste antru Romania. Mi-as mai dori ca an aceeasi Zi sa aiba interdictie la vorba mincinosii oficiali ai neamului. M-am saturat de discursurile lor etern prafuite si ipocrite. ami doresc o Zi Nationala an care sa avem puterea de a zambi sincer si andrazneala de a striga Lumii, cu argumente ale bucuriei netrucate, ca suntem romani, statut care nu-i de ici-colo. M-am saturat de paradele desuete ale tuturor categoriilor de muschi ai patriei, la care asist mereu, de Ziua Nationala. Chiar ami doresc, din toata inima, ca aceasta Zi sa fie o bucurie a sufletului, nu o corvoada birocratica a calendarului, nu doar ziua an care sunt liber de la slujba, iar singura bucurie suplimentara este doar una singura: nu mai vad moaca sefului…
Ion Fercu
Pseudotratat despre muschi
