Mandela a murit. Eroul anti-apartheid a trecut în eternitatea cea buna. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viata, fiind eliberat dupa 27 de ani de închisoare. A fost primul presedinte al Africii de Sud ales prin vot universal.
„În tara mea, spunea el, întâi te duci la închisoare, apoi devii presedinte”. Prin alte tari e invers… I-am vazut, în aceste zile, pe politicienii nostri, bombându-si pieptul si rostind, fara rusine, cuvinte mari despre Mandela. E ca si cum ar fi fost unul de-al lor. M-am întrebat atunci daca nu cumva, în marea lor intimitate, nu le este rusine. Mandela este un erou al moralei. Ei sunt niste eroi ai mahalalei. Reciproc, îsi pun etichete de hoti, dementi, betivi, curvari ordinari, sforari nerusinati, analfabeti, ipocriti, arivisti, demagogi înraiti, perfizi nenorociti, si, cu durere în suflet – întrucât sunt presedintii, prim-ministrii, parlamentarii, ministrii nostri – înclinam sa credem ca toti au dreptate…
„Educatia este cea mai puternica arma pe care voi o puteti folosi pentru a schimba lumea”, spunea Mandela. Educatia pe care alesii nostri, cu sadism, o lasa mereu la periferia bugetului, ca pe o Cenusareasa careia i-au pus sub obroc etern condurul cel minunat care i-ar putea arata nobletea. „Nimeni nu poate câstiga ceva, daca, în secret, crede ca nu poate”, scria Mandela. Dar el nu se gândea la câstigarea de averi fabuloase, precum politicienii nostri, ci la apropierea orizonturilor libertatii de fiintarea noastra. El a crezut în om, în omul ca Sisif al libertatii: „Nu judecati un om dupa succesul sau, ci dupa numarul de dati în care a revenit în picioare cînd a fost cazut”. A crezut în demnitatea netrucata: „Ca ai cazut, nu are nici o importanta, deoarece numai modul în care te ridici conteaza”, obisnuia el sa spuna. Nimeni nu l-a auzit, vreodata, nici macar în închisoare, rostind vorbe de mahalagiu, asemenea politicienilor nostri. Si-a respectat mereu adversarii, ca un adevarat lord al principiilor democratice.
În 1995, tara sa a fost gazda Campionatului Mondial de Rugby. În meciul care a stabilit campioana, zecile de mii de spectatori, dintre care 90 la suta erau albi, au scandat, la începutul spectacolului, minute în sir: „Nelson, Nelson, Nelson!” Când din disputa finala mai erau doar sapte minute de joc, acelasi public a lasat meciul si a scandat din nou: „Mandela, Mandela, Mandela!” Ai nostri politicieni stau pititi pe unde pot atunci când sunt evenimente sportive importante, le evita, întrucât publicul îi „rasplateste” dupa merite: cu huiduieli. Aceasta este diferenta dintre ei si Mandela. De aceea ma întreb daca nu le este rusine atunci când îi pronunta numele…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
