Sala mare a Consiliului Judetean (CJ) Bacau a fost arhiplina la intâlnirea cu tinerii organizata de europarlamentarul Minodora Cliveti, la sfârsitul saptamânii trecute. Dezbaterea a fost realizata in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), cu sprijinul The European Developement Platform si s-a numit „UE in viziunea tinerilor bacauani”.
Alaturi de Minodora Cliveti, au fost prezenti Theodora Sotcan, inspector general al ISJ, Ana Marchis, consilier judetean, Dan Stoica, directorul SJU Bacau, si Gabriela Gurau, director al Complexului Muzeal „Ion Borcea”, zeci de elevi si profesori ai Colegiilor „Gh. Vranceanu”, „Vasile Alecsandri”, „Ferdinand I”, „Costache Negri” si Scolii „Alexandru cel Bun”.
Minodora Cliveti a vorbit mai intâi despre cei 10 câstigatori ai concursului de eseuri si despre publicarea lucrarilor intr-o brosura care a fost lansata in Parlamentul European. „Continutul acestor eseuri si felul matur in care ati prezentat problema, pe mine m-au impresionat, a marturisit Minodora Cliveti. Cu cât veti fi mai bine cunoscuti, acolo, la Bruxelles cu atât veti fi mai puternici.”
Theodora Sotcan a vorbit despre spiritul analitc al tinerei generatii si „determinarea de a schimba lucrurile care nu merg”, iar Cosmin Necula, deputat de Bacau, despre speranta si rabdare si despre cât de greu e sa schimbi un sistem care de 23 de ani finanteaza slab Educatia si Sanatatea. Tinerii au mai aflat de la Minodora Cliveti ca PE a votat programul „Erasmus pentru toti”, care va fi unul largit, va introduce pentru prima data sportul ca domeniu specific si va garanta imprumuturile facute de studenti pentru plata studiilor.
„Erasmus A, cu un buget de 14,7 miliarde de euro, sustine mobilitatea educationala a tinerilor intre 13 si 30 de ani si propune un mecanism de garantare a imprumuturilor pentru studentii la master. Tinerii vor putea obtine credite in conditii favorabile in valoare de 12.000 euro pentru un master de un an si pâna la 18.000 euro pentru studii de doi ani, pentru a-si finanta studiile in strainatate.”
Minodora Cliveti, europarlamentar
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.