Dinamo Kazan – Stiinta Bacau
Campioana României la volei feminin, Stiinta Bacau se pregateste pentru „dubla” anului. Intr-un interval de noua zile, studentele se vor confrunta de doua ori cu unul dintre „granzii” Ligii Campionilor, Dinamo Kazan. Primul joc va avea loc in aceasta seara, in Rusia, in runda a treia a grupei F, pentru ca returul sa se desfasoare saptamâna viitoare, pe 5 decembrie, in Bacau.
„Vreau sa câstigam jocul de acasa, cu Dinamo Kazan. Acesta este visul meu”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, dupa succesul obtinut in tie-break, contra elvetiencelor de la Volero Zurich. Pâna la meciul de acasa, Stiinta va incerca sa faca o figura cât mai onorabila in turul de la Kazan. „Din pacate, in aceasta perioada ne-am confruntat cu adversari modesti in campionat, care nu ne-au putut baga in priza pentru meciurile tari din Liga Campionilor”, s-a plâns Florin Grapa, facând referire la suita de victorii cu 3-0 obtinute de bacauance in compania unor echipe low class din Divizia A1 precum Unic Piatra Neamt, Rapid, Tomis sau Penicilina Iasi.
In partida de la Kazan, Kim Staelens si compania vor avea in fata o grupare care domina autoritar grupa F si care dispune de o super-garnitura, in frunte cu Ekaterina Gamova, una dintre cele mai bune voleibaliste de pe continent. Spre deosebire de Stiinta, care are in lot nu mai putin de opt voleibaliste din strainatate, Dinamo Kazan mizeaza pe numai doua straniere. Dar ce straniere! Americanca Jordan Quinn Larsson Burbach, medaliata cu argint la Olimpiada londoneza si italianca Antonella Del Core, dubla campioana mondiala si dubla campioana europeana, aflata la al treilea sezon in Rusia.In celalalt meci al grupei F, joi, Volero Zurich va primi vizita polonezelor de la Tauron Dabrowa Gornicza.
Clasament grupa F
1 Dinamo Kazan 2 2 0 6-1 6p.
2 Tauron Dabrowa 2 1 1 3-5 3p.
3 Stiinta Bacau 2 1 1 3-5 2p.
4 Volero Zurich 2 0 2 2-6 1p.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.