În ultima duminică a anului liturgic, Biserica Romano-Catolică celebrează sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului. Pentru a afla răspunsuri la întrebările cu privire la regalitatea lui Cristos, Biserica ne invită să privim spre cruce. Acolo îi vedem pe aceia care l-au urmat cu fidelitate pe Cristos: Maria, mama lui Isus, Magdalena, Ioan şi încă vreo câţiva. Durerea le ia glasul. Dar nu este nimeni care să aibă curajul şi să poată da răspuns la întrebările noastre? Ba da. Este cineva. Şi cine este acest om curajos? Este oare apostolul Petru, care şi aici vrea să repare trădarea ruşinoasă? Dacă aici trebuie să fie cineva, atunci acela trebuie să fie el, căci lui i-a încredinţat Cristos Biserica. Dar nu se vede nicăieri. Cine ştie pe unde se ascunde? Unde sunt apostolii, ucenicii care au fost martori oculari ai faptelor minunate ale lui Isus? Da, şi ei au dispărut. Cineva însă este totuşi aici. E drept, nu de bună voie, ci silit. E un răufăcător: tâlharul din dreapta, şi nu întâmplător, căci el este acela pe care Isus însuşi l-a declarat sfânt cu ultimele sale cuvinte: „Astăzi vei fi cu mine în paradis”.
Oare prin ce a meritat tâlharul din dreapta această măreaţă distincţie? Înainte de toate, prin credinţa că în Cristos cel răstignit l-a recunoscut pe Mesia. Să ne gândim numai: în acea clipă cutremurătoare, când duşmanii lui Isus triumfă, ucenicii îşi pierd credinţa, vorbeşte tâlharul care în cel învins îl vede pe învingător. A fost uşor de dat mărturie despre muntele schimbării la faţă, sau la înmulţirea pâinilor, sau în duminica Floriilor. Dar acum, când în faţa lui Isus sunt aruncate înjurături şi blesteme, mărturia tâlharului din dreapta capătă o dimensiune deosebită. Din acele cuvinte pe care Isus le-a rostit pe cruce, din acea ţinută nobilă de care a dat dovadă în mijlocul chinurilor infernale la care a fost supus, în sufletul tâlharului se naşte credinţa. Cu ajutorul ei, el a înţeles: Isus este răstignit pe cruce nu pentru că este slab, ci pentru că adevărul şi iubirea lui sunt tari. Pentru Dumnezeu a sosit ceasul când îşi dovedeşte puterea prin iubire.
Isus nu a venit pe pământ pentru a crea vreo supraputere politică sau militară. Celor care îl urmează el nu le-a promis un paradis pământesc. El a vestit o împărăţie care vrea să cucerească toate sufletele şi să asigure în ele domnia lui Dumnezeu.
Niciodată nimeni nu a reuşit şi nici nu va reuşi să reformeze o societate prin forţă şi ameninţare. Numai cu multă răbdare şi iubire se poate semăna în inimile oamenilor sămânţa adevărului şi cu aceasta, încetul cu încetul, se poate reforma viaţa. Acest lucru l-a făcut Isus cu tâlharul din dreapta şi aceasta vrea să o facă şi cu noi. Pentru aceasta îl sărbătorim pe Isus ca Rege al adevărului şi al iubirii. În această forţă ne încredem noi, creştinii.
Bine spunea renumitul episcop brazilian Helder Camara: „Dacă nu credem în forţa iubirii, dacă nu credem în vitalitatea idealurilor noastre, atunci nu mai merită să ţinem bisericile deschise, nici universităţile, nu merită să tipărim ziare, să ţinem în stare de funcţionare mijloacele de comunicare.
Să ne asumăm această rugăciune cu toată încrederea: Isuse, te aleg de rege al inimii mele, ca să domneşti în mine acum şi întotdeauna.
Pr. Lucian Adam, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
