Fotbal/ Juniorii A ai Sport Clubului le-au aratat seniorilor din Liga a II-a cum poate fi invinsa CSMS Iasi
Partida de sâmbata, dintre Sport Club Bacau si CSMS Iasi, din runda a doua a returului ligii secunde si-a consumat avanpremiera duminica trecuta. Nu pe „Aerostar”, ci pe „Letea”. Si nu in campionatul cadet, ci in cel al juniorilor A. Dincolo de aceste diferente de forma, ramâne rezultatul de fond. Unul care poate aduce o motivatie suplimentara pentru oamenii lui Viorel Tanase in perspectiva confruntarii seniorilor. Asadar, juniorii Sport Clubului s-au impus cu 3-1, dupa ce au revenit de la 0-1. „Sa speram ca acelasi rezultat va fi si sâmbata, in partida de liga secunda”, a declarat presedintele AJF Bacau, Cristi Sava, unul dintre principalii sustinatori ai echipei de juniori A a Sport Clubului, lidera Seriei I si o pretendenta avizata la câstigarea titlului national.
Specialitatea casei
Pe repede inapoi. Cu doua duminici in urma, juniorii Sport Clubului au dat recital, surclasând cu 4-0 pe LPS Iasi, nimeni alta decât finalista sezonului trecut. La o saptamâna distanta, bacauanii au dat de pamânt si cu cealalta formatie ieseana a Seriei, CSMS. Oaspetii au condus cu 1-0, insa trupa lui Florian a basculat rezultatul gratie „dublei” lui Alin Tupala (introdus inspirat in minutul 53, in locul lui Nicodim) si a golului marcat de internationalul Under 18, stoperul Alex Belecciu. „Este a noua oara intr-un sezon si jumatate, când reusim o intoarcere de rezultat. Asta denota robustete psiho-fizica, dar si rezerve de calitate, la inaltimea titularilor”, a punctat antrenorul Florian.
Nu pleaca fara un titlu
In formula Macarie- Macalau, Belecciu, St. Pavel, Popa- Nicodim (’53 Tupala), Cl. Filip, Raican (’22 C. Pavel), S. Vlad- Aghirculesei (’68 Danila)- Artenie, Sport Club a obtinut cea de-a noua victorie stagionala, care o plaseaza la un punct in fata Ceahlaului, echipa cu un joc in minus. Primele doua clasate se califica in semifinale, intr-o grupa de 4, alaturi de echipele de pe locurile 1 si 2 din Seria a II-a, ce le are ca protagoniste pe FC Brasov, Petrolul, Astra si FCM Dinamo Onesti. Din aceasta grupa de 4, ocupantele primelor doua locuri vor accede la turneul final al campionatului. „N-as vrea sa parasesc Bacaul fara sa iau titlul cu aceasta generatie”, a declarat Giani Florian, unul dintre cei mai pasionati, dar si cei mai curtati antrenori români la nivel de juniori.
Cea mai mare realizare
De altfel, Florian este artizanul acestei echipe-baby a Sport Clubului, provenita din fosta selectionata U16 a judetului, medaliata cu bronz la Campionatul National din 2011. Ulterior, generatiei 1995 i s-au alaturat cei mai promitatori juniori nascuti in ’96, asigurându-se astfel continuitate si crestere valorica. „Munca, seriozitate, disciplina, unitate de grup, fara a uita de sprijinul consistent oferit de conducerea clubului”, sunt elementele care, adunate, dau reteta succesului in viziunea lui Giani Florian: „Si apropo de succes, cea mai mare realizare este sa vedem cum copii nostri fac pasul catre prima echipa”. Belecciu si Artene au intrat, recent, in anturajul divizionarei B, Popa si Claudiu Filip sunt pe lista de asteptare dupa ce anul trecut au bifat meciuri de C, in timp ce Petrariu este deja portarul titular al Sport Clubului, care, sâmbata, va invinge pe CSMS Iasi. Eventual cu 3-1, ca ai mici!
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.