Este vorba despre cazul unei bunici care isi vrea nepotii aproape, chiar daca nu le poate oferi prea multe. Nici mama lor nu le poate face copilaria mai fericita, dar pentru a le asigura macar hrana zilnica munceste cu ziua pe la oamenii din Margineni.
Marina Peste locuieste alaturi de fiica ei si de cei sase nepoti intr-o singura camera. Este o incapere modesta inchiriata intr-o casa din cartierul CFR. Cel mai mic are un an si o luna iar cel mai mare 9 ani. Doua fetite merg la scoala si alti doi copii la gradinita. Ca sa ajunga la timp la cursuri se trezesc dimineata devreme. Din cartierul CFR si pâna la Piata Sud, unde invata, au mult de mers, dar nu vor sa renunte.
„Ne-am mutat aici de curând. Am pierdut apartamentul in instanta si abia am gasit sa inchiriem si camera asta. N-am vrut sa-i mutam de la scoala ca le-ar fi greu sa se acomodeze, sa-si faca alti colegi”, povesteste Marina. Florina este cea mai mare dintre ei si atunci când bunica nu are timp sa-i duca la scoala ea are grija de fratiori. „Este destul de greu ca pe aici sunt si câini. Iesim la Gara si de acolo mergem cu autobuzul”, spune fetita. Copila a pierdut doi ani de scoala pentru ca nu avea certificat de nastere.
Cu greu au reusit mama si bunica sa-i faca rost de un ghiozdan si de rechizite iar acum caietele ei sunt pline de F.B. (nota 10). Ceea ce nu stiu colegii ei este ca ea imparte camera cu alte sapte persoane, ca sunt zile in care mâncarea este prea putina sau ca nu poate primi bani de pachetel asa cum au toti copiii. Este totusi bucuroasa ca poate mânca o masa calda, alaturi de sora ei, la Biserica Sf. Gheorghe, acolo unde sunt hraniti zilnic 25 de elevi.
„Nu-i dam, orice ar fi”
Lipsurile materiale nu le-au rapit insa zâmbetul de pe chip si nici speranta ca intr-o zi le va fi mai bine. Asta chiar daca stau intr-o camera fara caldura si fara baie. Se multumesc ca au un acoperis deasupra capului.
„Fata mea trebuie sa-si gaseasca un serviciu permanent, ca are de crescut atâtia. Astazi s-a dus in Margineni, la cules de porumb. Ii da 30 de lei pe zi sa cumpere de mâncare. Facem si noi ce putem. Pe asta mic l-am crescut cu terci. Nici lapte n-am avut sa-i dam. Ne rugam sa fie sanatosi. Oricum nu-i dam, orice ar fi”, mai spune bunica.
Acum au ramas si fara butelie si ca sa le pregateasca o oala de mâncare apeleaza la bunatatea unei vecine care le da voie sa foloseasca aragazul ei. Nu refuza sprijinul nimanui si orice ajutor este bine primit. Acesti copii merita sa guste si ei din fericirea copilariei, sa afle mai des gustul ciocolatei si sa nu mai imparta doar doua jucarii de plus.
