8 noiembrie 2024

Dumitru Sechelariu – inculpat cu ordin de la DNA/”Nu-i proces, este o parodie”

Dupa cercetari care au durat aproape un an, ieri, la Tribunalul Bacau, a avut loc prima infatisare in dosarul in care sunt cercetati fostul primar al municipiului Bacau, Dumitru Sechelariu, fostul viceprimar, Laurian Lucas, si fostul sef al Serviciului Cadastru din Primaria Bacau, Dorinel Ifrim. Procesul, care a durat mai bine de cinci ore, s-a lasat cu declaratii incendiare din partea celor trei, audierile scotand in evidenta inca o data lacunele din timpul cercetarilor efectuate de procurorii DNA.

Un proces in care trei oameni, fosti demnitari si functionari ai Primariei Bacau, sunt acuzati de vrute si nevrute. Un proces in care dovezile lipsesc cu desavarsire. Cam asa s-ar putea rezuma procesul in care Sechelariu, Lucas si Ifrim sunt tarati in fata instantelor de judecata pentru a da cu subsemnatul in cazul unor asa-zise infractiuni de natura penala pe care nici unul dintre ei nu le recunoaste.



&#8222Facatura de prost gust”

Dumitru Sechelariu, numele cel mare care trebuia sa cada potrivit celor de la DNA, sustine ca procesul in care apare in calitate de inculpat este departe de ceea ce ar trebui sa insemne actul justitional. „Totul este o facatura de prost gust menita sa il discrediteze pe omul Dumitru Sechelariu. Nu sunt vinovat de nimic din ceea ce mi se imputa. Eu nu am facut decat sa respect legea, iar acuzele ce mi se aduc sunt nefondate. Nimeni nu a reclamat nimic in ceea ce priveste persoana mea. Totul s-a intamplat dupa ce a venit de la Cluj la Bacau acel procuror Irimie, daca pot sa ii spun asa&#8221, a declarat la inceputul audierilor Dumitru Sechelariu.

&#8222Tot ce am facut a fost conform legii”

In rechizitoriul intocmit de procurorii DNA, lui Dumitru Sechelariu i se imputa ca ar fi savarsit mai multe infractiuni de natura penala menite sa il ajute in achizitionarea de terenuri pentru ca mai apoi sa le schimbe cu altele, in asa fel incat sa poata construi pista de karting. „Nu ma fac vinovat de niciuna din infractiunile care mi se pun in sarcina. Nu este adevarat ca m-am asociat cu cineva pentru a putea achizitiona terenuri. Tot ce am facut a fost facut conform legii. Am anuntat public ca vreau sa cumpar teren in zona Chimiei si ca ofer un dolar pe fiecare metru patrat. Pretul de achizitionare al terenurilor a fost negociat cu fiecare vanzator. Am cumparat terenuri ca orice om de pe lumea asta. Nimeni nu imi poate interzice acest lucru&#8221, a spus Dumitru Sechelariu. Cu toate acestea, partile implicate in proces ca parti vatamate sustin ca au fost inselate de fostul primar al Bacaului. „I-am vandut terenul de frica pentru ca aveam datorii la taxe si impozite, iar eu nu aveam bani sa le platesc&#8221, a precizat Constantin Solomon, una din partile vatamate in dosar.

Documente care au disparut de la dosar

Dumitru Sechelariu acuza procurorii DNA ca au intervenit in actul justitional. Acelasi lucru l-a scos in evidenta si avocatul Radu Catalin Dancu, aparatorul lui Dumitru Sechelariu. „Procurorii, in timpul cercetarilor preliminare, au stiut ca metrul patrat de teren in zona in care se afla acum kartodromul valora doar un dolar. In timpul cercetarilor, procurorii DNA s-au folosit de un act abrogat de 3 ani. Noi avem in posesie un act ascuns de procurori, care atesta care era valoarea terenurilor de pe strada Chimiei. In ideea de a-l prinde cu ceva pe Sechelariu au echivalat 1 mp de pe strada Chimiei cu 1 mp din sectorul 6 Bucuresti&#8221, a spus avocatul Dancu. „De cand au devenit procurorii brokeri pe piata ca sa stabileasca preturile? Cum este posibil ca o intelegere intre parti sa fie luata la puricat de procurori? Un act intre parti este un act valabil oriunde in lume. De ce nu spun procurorii de ce au sustras acte de la dosar care erau in favoarea mea? Trebuie spus ca partile vatamate au fost invatate de procurori sa dea declaratii impotriva mea, lucru pe care de altfel l-au evidentiat si cei audiati&#8221 a precizat si Dumitru Sechelariu.

Termen cu repetitie

Pentru ca numarul celor care trebuie audiati in dosar este destul de mare, instanta a decis acordarea unui nou termen pentru data de 27 iunie, ora 11, completul special. Pe langa Dumitru Sechelariu, Laurian Lucas, Dorinel Ifrim si partile vatamate aflate in dosar, in fata instantei de judecata va aparea alaturi de martorii citati si actualul presedinte al Consiliului Judetean Bacau, fostul viceprimar Dragos Benea. Acesta va fi citat ca martor pentru Dumitru Sechelariu si Laurian Lucas.Scris de Ovidiu Drug




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014